Rugăciunea – izvor al puterilor sufleteşti

Pentru Dumnezeu nu există virtualitate, ci numai realitate. În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe; în clipa în care a hotărât să facă ceva, acel ceva intră în fiinţă. Acest fel de rugăciune, la care mă refer, cred că este cea mai înaltă treaptă, chiar pentru credinciosul obişnuit să se roage cu adevărat.

Sfântul Apostol Pavel are un text foarte frumos, în Epistola sa către Romani, în care vorbeşte despre Dumnezeu: „Pe cele ce nu sunt le cheamă, ca şi cum ar fi”. Adică pentru Dumnezeu nu există virtualitate, ci numai realitate. În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe; în clipa în care a hotărât să facă ceva, acel ceva intră în fiinţă. Acest fel de rugăciune, la care mă refer, cred că este cea mai înaltă treaptă, chiar pentru credinciosul obişnuit să se roage cu adevărat.

Rugăciunea încetează să mai fie cerere, devenind o permanentă mulţumire. Tot într-o rugăciune liturgică de taină, pe care credincioşii de rând nu o aud, preotul Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru Împărăţia ce va să vină. Îi mulţumeşte pentru ceea ce nu a venit încă, dar care, în mod sigur, va veni, pentru că a fost făgăduită de Dumnezeu şi tot ceea ce a făgăduit Dumnezeu începe, în ochii Lui, să devină realitate, chiar dacă nu şi pentru noi. Aceasta este o formă extraordinară de a privi lucrurile.

Rugăciunea, ca izvor de putere, izvor al puterilor sufleteşti, fără îndoială, dar şi al celor fizice, presupune, în încercările vieţii, prin încercările vieţii, o experienţă ieşită din comun. Încercarea poate să fie o boală, poate să fie despărţirea de cei dragi, poate să fie stare de singurătate, poate să fie o întâmplare nefericită în familie. Gama e foarte largă şi o putem uşor descoperi în experienţa noastră de fiecare zi.

(Mitropolit Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii, Editura Doxologia, 2013, pp. 19-20)

De la același autor

Ultimele din categorie