Dacă simțim o dispoziție prielnică, putem întrerupe tăcerea inimii prin rostirea Rugăciunii lui Iisus. La începuturi, ea suna așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!”. Cu timpul, monahii au scurtat-o, și astăzi ea sună astfel: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!”.

Dacă putem, să rostim Rugăciunea lui Iisus cu simțire. Dar dacă nu putem, să încercăm să cădem cu inima la Domnul așa cum știm și ne-am deprins, să ne mulțumim cu tăcere înaintea Lui. Dacă nu avem duhovnici iscusiți care să ne călăuzească, este primejdios a te sili să rostești rugăciunea lăuntrică.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, p. 75)