Prin Rugăciunea lui Iisus putem împlini porunca de a ne ruga neîncetat

Părinții noștri cei purtători de Dumnezeu, deținătorii a toată experiența, desăvârșindu-se cel mai mult în strădania lor în fericita rugăciune, ne-au predat drept cea mai folositoare metodă pentru asemănarea cu Dumnezeu, chemarea pe cât posibil continuă a lui Iisus Hristos, prin intermediul acestei scurte rugăciuni. Această invocare de un singur gând (monologică) este preferată și se impune să fie exersată în rugăciunea individuală a fiecăruia și, în special, a monahilor, a căror grijă principală și lucrare fundamentală este rugăciunea neîncetată.

Gheronda Iosif IsihastulRugăciunea monologică

Totuși Părinții pentru rugăciunea în singurătate a celor ce se roagă deosebi au inventat scurte rugăciuni de un singur gând, ca fiind mai folositoare scopului introspecției și concentrării lăuntrice, în locul diversității psalmilor și al multor tropare ale sinaxelor bisericești. Uneori repetau începutul Psalmului 50: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea”, iar alteori repetau cuvântul vameșului, „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”, iar alteori: „Eu, Doamne, ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu, iartă-mă”. Iar alții iarăși, cuvintele tâlharului recunoscător, pe cruce: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Totuși cea mai importantă invocare monologică, ce s-a păstrat și s-a impus tuturor mulțimilor de credincioși de toate categoriile și pozițiile, a rămas cea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Acest nume, mai dulce ca mierea și ca fagurele, întru care putem să ne mântuim, dacă nădăjduim în el și îl chemăm, a devenit și a rămas singura preocupare și lucrare a oricărui credincios conștiincios care crede și cunoaște modul mântuirii lui.

Dacă rugăciunea este „împreunare[1] și unire a omului cu Dumnezeu”, potrivit Sfântului Ioan al Scării și „vorbire a minții cu Dumnezeu”, potrivit Cuviosului Nil, fiecare credincios este dator să depună o mai mare strădanie în modurile și mijloacele care provoacă acestă reușită, ca să încununeze Stăpânul nostru buna noastră intenție, și El Însuși „să dea rugăciunea celor ce se roagă”. Părinții noștri cei purtători de Dumnezeu, deținătorii a toată experiența, desăvârșindu-se cel mai mult în strădania lor în fericita rugăciune, ne-au predat drept cea mai folositoare metodă pentru asemănarea cu Dumnezeu, chemarea pe cât posibil continuă a lui Iisus Hristos, prin intermediul acestei scurte rugăciuni. Această invocare de un singur gând (monologică) este preferată și se impune să fie exersată în rugăciunea individuală a fiecăruia și, în special, a monahilor, a căror grijă principală și lucrare fundamentală este rugăciunea neîncetată. Conținutul simplu și cu puține cuvinte al acestei scurte rugăciuni permite aplicarea cu succes a poruncii Sfântului Apostol Pavel „rugați-vă neîncetat” și poate cu ușurință să fie spusă oriunde și oricând, indiferent de timp, loc și persoane.

Această scurtă rugăciune a lui Iisus are un adânc înțeles teologic și rostirea ei îl încredințează de sus pe orice creștin care caută dumnezeiasca milă, și de aceea, pe bună dreptate s-a consacrat drept cea mai puternică rugăciune individuală a creștinilor. Prin Doamne, mărturisim dumnezeiasca și cuvenita lui Dumnezeu domnie și măreție și, în același timp, recunoaștem datoria credinței și ascultării noastre de Domnul și Dumnezeul nostru. Prin Iisuse Hristoase, mărturisim întreaga dumnezeiască iconomie cu privire la mântuirea lumii, iar prin miluiește-ne pe noi, întreaga iconomie realizată, înfăptuită și întregul înțeles eshatologic al dumnezeieștilor făgăduințe cu privire la înnoirea și desăvârșirea tuturor în Hristos cum solește Biserica noastră.

[1] Cu sensul de a fi împreună. 

De la același autor

Ultimele din categorie