"Rugaţi-vă neîncetat!"

Numele Iisus a fost dat prin descoperire de Sus la Bunavestire (Mt. 1:21; Lc. 1:31). El îşi are începutul în energia Fiinţei dumnezeieşti, în afara timpului, şi nu este nicidecum o născocire omenească.

Ca şi cum ar fi un lucru îndeobşte cunoscut tuturor creştinilor, Sfântul Apostol Pavel spune: "Au nu ştiţi că sunteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?" (1 Cor. 3:16). Şi precum spuneam mai înainte, cel mai la îndemână mijloc de a deveni biserică a Duhului Sfânt este chemarea Numelui lui Hristos. Este la îndemână pentru că îl putem chema oriunde şi oricând. (Odată ne-a vizitat la mânăstire un preot catolic şi văzând cum ne rugam în biserică cu rugăciunea lui Iisus i-a zis Părintelui Sofronie: "Nu pot să înţeleg de ce trebuie să repetaţi atâta timp aceeaşi rugăciune". Părintele Sofronie, într-un fel foarte prietenos, i-a răspuns: "O repetăm pentru că o înţelegem greu şi odată ce am înţeles-o nu mai vrem s-o lăsăm.")

Rugăciunea lui Iisus este o mare nevoinţă a minţii şi a inimii, o lucrare duhovnicească prin excelenţă, şi un mijloc de sfinţire nu numai pentru monahi, ci pentru toţi creştinii ortodocşi. Este o chemare scurtă, cuprinzând un singur gând, pe care credincioşii o repetă fără încetare, în numele Domnului Iisus Hristos: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pre mine, păcătosul. Prima parte a rugăciunii, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", cuprinde o mărturisire a credinţei în dumnezeirea lui Hristos, dar şi în întreaga Sfântă Treime. Partea a doua este o mărturisire a păcătoşeniei celui ce se roagă şi a nevoii sale de mântuire. Acesta îşi recunoaşte căderea sa, atât în dimensiunea ei personală, cât şi în cea universală. Mărturisirea de credinţă şi pocăinţa celui ce se roagă dau plinătate şi conţinut rugăciunii.

Numele Iisus a fost dat prin descoperire de Sus la Bunavestire (Mt. 1:21; Lc. 1:31). El îşi are începutul în energia Fiinţei dumnezeieşti, în afara timpului, şi nu este nicidecum o născocire omenească. Această descoperire este o lucrare a Dumnezeirii şi cheamă toată zidirea să dea slavă Numelui care este ontologic legat de Hristos, Persoana pe care o numeşte. (Adică Numele lui Hristos este nedespărţit de Persoana Sa.) Rugăciunea cu acest Nume are ca piatră în capul unghiului cuvântul pe care Hristos l-a rostit cu puţină vreme înainte de a urca pe Golgota: "Amin, amin grăiesc vouă: orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, va da vouă. Până acum n-aţi cerut nimic întru numele Meu; cereţi şi veţi lua, ca bucuria voastră să fie deplină" (In. 16:23-24).

Aceste cuvinte ale lui Hristos sunt atât o poruncă, cât şi o făgăduinţă. Chemarea cu vrednicie a numelui Său împlineşte porunca dumnezeiască şi face vie prezenţa Sa în noi. Este o împlinire a poruncii Domnului, pentru că, în Evanghelia Sfântului Luca, Hristos ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat şi să nu ne împuţinăm la suflet, să nu ne pierdem nădejdea (cf. Lc. 18:1). Aşadar, când încercăm să chemăm neîncetat Numele Domnului, nu facem decât să împlinim această poruncă; or cel care se străduieşte să împlinească o poruncă a lui Hristos intră pe calea Domnului, ar Calea este Domnul Însuşi (cf. In. 14:6). Astfel, urmând Calea Domnului, creştinul Îl dobândeşte pe Hristos ca tovarăş de drum şi se uneşte cu El. Numele lui Iisus Hristos devine mijlocul şi "locul" unirii credinciosului cu Dumnezeu-Mântuitorul. Când omul cheamă acest Nume într-un chip bineplăcut lui Dumnezeu, atrage bunăvoirea Duhului Sfânt şi trăieşte pururea înaintea Feţii Domnului.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009; pp. 177-178)

Citește alte articole despre: nume, poruncă, Dumnezeu, Hristos, Rugăciunea lui Iisus, omul

De la același autor

Ultimele din categorie