- Gheronda, ce-i vuietul ăsta care se aude?

- Un roi de albine s-a instalat la fereastra mea, iar acum lucrează de zor. Dacă aţi şti ce păţesc seara cu zumzăitul lor! Veniţi să vă arăt stupul meu. Să vedeţi ce arhitectonică folosesc albinele, deşi nu au nici arhitect, nici antreprenor. Vă doresc să lucraţi şi voi corect, duhovniceşte, să faceţi stup duhovnicesc, să scoateţi miere duhovnicească, ca să vină mirenii să mănânce şi să se îndulcească duhovniceşte.

- Ce înseamnă, Gheronda, ceea ce spune Psalmistul: “Oameni şi dobitoace vei mântui, Doamne”?

- Înţelege prin aceasta că Dumnezeu le ajută şi pe animale. Câţi Sfinţi nu sunt ocrotitori ai animalelor! Dar şi ele, sărmanele, ce trag! Noi nici măcar o săptămână nu am putea să facem ascultarea pe care ele o fac faţă de om. Dacă le dau mâncare, bine, dacă nu, rămân flămânde. Dacă nu fac ceea ce le spune stăpânul lor, sunt lovite. Şi câtă osteneală fac, fără să aştepte vreo răsplată! Pe când noi putem câştiga raiul doar şi cu un singur “Doamne miluieşte”. Oare puţin lucru este ăsta? Aşadar, ne-au întrecut şi în neagoniselă şi în răbdare şi în ascultare.

Să luaţi aminte la animale, fiindcă asta vă este de ajutor. Observ cu câtă sârguinţă lucrează furnicile, fără să aibă supraveghetor. Eu nu am găsit la nici un om fineţea pe care am văzut-o la furnici. Cele tinere se duc şi cară în muşuroi lemnişoare şi o mulţime de alte lucruri nefolositoare, deoarece încă nu ştiu ce trebuie să aducă. Cele bătrâne le lasă să care orice, fără să le taie râvna, iar apoi scot afară din muşuroi tot ce aduc nefolositor. Apoi cele tinere, încet-încet, văd ce cară cele bătrâne şi aşa învaţă ce trebuie să aducă. Dacă eram noi, am fi spus: “Ia vino-ncoace! Ce cari tu aici? Aruncă-le repede afară!”

Dumnezeu a făcut animalele ca să se slujească omul de ele, dar şi ca să ia exemplu de la ele. Omul, dacă este om, de toate se foloseşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 238-239)