Slavă Domnului, există încă păsări…au bucuria vieții, iar noi avem tot ce vrei și ce nu vrei, și niciodată nu suntem mulțumiți. Ele nu-și fac griji, nu își umplu hambarele cu grâu, nu fac nimic, și totuși Dumnezeu le hrănește. Ronțăie acolo o crenguță mică, găsesc pe undeva adăpost, dorm. Și mulțumesc lui Dumnezeu. Iar noi, nu.

Păsările Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu. Încep dis-de-dimineață, la ceasul al treilea, și până la ceasul al nouălea nu se mai opresc. La ceasul al nouălea se potolesc puțin, abia apoi pleacă să caute mâncare, căci trebuie să-i hrănească pe cei mici… Apoi iarăși cântă.

Pe ele nimeni nu le mână să cânte. Doar cântă. Dacă le ascultă cineva sau nu, ele tot cântă… Iar noi - încruntați, cu nasul pe sus. Nu avem chef de cântat, nu avem chef de nimic. Trebuie să luăm exemplu de la păsări!

(Starețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 114)