Să ne privim aproapele cu ochiul lui Dumnezeu
Când trăim zilele noastre pământeşti conduşi de porunca iubirii de Dumnezeu, altfel îl vedem pe aproapele.
Aproapele e acul de cumpănă care ne arată, la fiecare prilej, spre care împărăţie înclinăm şi al cărui chip, asemănare întipărim.
Când trăim zilele noastre pământeşti conduşi de porunca iubirii de Dumnezeu, altfel vedem pe aproapele; îl vedem cu ochiul lui Dumnezeu: nu-l judecăm, nu-l osândim, nu-l blestemăm, nu-l urâm, nu-l despărţim de noi, îl răbdăm, îl aşteptăm – mai ales îl înţelegem.
Ca să ne putem purta cu el aşa, trebuie să ştim în mod reflex, adică dintru adânc şi mai înainte de orice luare prin surprindere, că el (oricine ar fi el), e – şi el – fiu al lui Dumnezeu, şi că noi toţi suntem fraţi, fiii Aceluiaşi Părinte.
(Ieromonahul Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 17)