Să păstrăm viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinței în Învierea Domnului

Dacă, spre a nu fi socotiți lipsiți de modestie și discreție, nu putem rosti zilnic, ca Sfântul Serafim de Sarov, „Hristos a Înviat!”, să repetăm tot atât de stăruitor exclamația aceasta în sinea noastră, ca pe o variantă a rugăciunii inimii.

Zilele de sfârșit ale Mântuitorului așa ni se înfățișează, ca o linie sinusoidală care începe în punctul superior al Duminicii Floriilor când e aclamat cu osanale și numit împărat și Fiu al lui David; punctul următor e al înfrângerii din vinerea îngrozitoarei răstigniri; îi succede un nou punct superior, maxim: al Învierii! Și el urmat de momentul chenozei probatorii în Duminica Tomei (Iisus trebuie să-și dovedească dumnezeirea chiar ucenicilor Săi), după care vine momentul atotintegrator al Înălțării care pune capăt liniei sinusoidale și mișcării pendulate.

Ateii și criticii creștinismului se folosesc de episodul Tomei și al celorlalți pentru a pune în fața creștinilor ceea ce ei numesc „criza de credință”. Nu vedeți, argumentează ei, până și ucenicii s-au îndoit și n-au crezut. Cu atât mai vârtos vă putem bănui pe voi toți că nu sunteți de bună credință, că vă prefaceți. Și amintesc și paradoxala frază a tatălui copilului demonizat: „Cred Doamne, ajută necredinței mele” (Marcu 9, 24), expresie și ea – zic aceiași – a unei credințe ambigue.

Li se poate răspunde: evangheliștii – cinstiți și realiști, nefățarnici – n-au falsificat adevărul, nu au ținut să-l camufleze: au înregistrat momentul de îndoială omenească (și explicabilă) și l-au menționat fără șovăială ori grabă. Dar au consemnat și declarația aceluiași Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu! care pune lămurit capăt crizei. Criza e acum depășită, vremelnica necredință risipită. Scurta și absoluta exclamare a fostului „necredincios” anihilează tot ce a precedat-o.

Așa și noi toți – care credem și-L mărturisim pe Hristos a fi Domn și Dumnezeu (Dominus et Deus vor spune romanii despre împărații lor de la Aurelian încoace, folosindu-se de sintagma apostolului) – Să-L rugăm să se întoarcă cu îndurare spre noi în această zi, numită Duminica Tomei, când ieșim de sub vraja zilelor pascale și de sub scutul Săptămânii Luminate și reintrăm în fruntariile minții omenești și ale vieții pământești. Întru aceasta să ne dovedim creștini, păstrând viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinței în Învierea Domnului pentru ca neîncetat, pas cu pas, să ne însoțească, să ne ocrotească, să ne călăuzească și să ne întărească. Dacă, spre a nu fi socotiți lipsiți de modestie și discreție, nu putem rosti zilnic, ca Sfântul Serafim de Sarov, „Hristos a Înviat!”, să repetăm tot atât de stăruitor exclamația aceasta în sinea noastră, ca pe o variantă a rugăciunii inimii.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 101-102)

De la același autor

Ultimele din categorie