„Schimbarea la față” din inima omului

Schimbarea Lui la față se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curățită de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curățită de patimi.

Într-o alcătuire din slujba de la înainte-prăznuirea Schimbării la Față se spune așa: „Munte înalt având noi inima curățită de patimi, să vedem Schimbarea la Față a lui Hristos care luminează mintea noastră”. Fiți atenți: „Munte înalt având noi inima curățită de patimi”. Asta înseamnă că Domnul Hristos nu S-a schimbat o singură dată la față în Muntele Taborului. Asta este schimbarea la față din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la față se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curățită de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curățită de patimi. „Munte înalt având noi inima curățită de patimi” – să vedem Schimbarea la Față a lui Hristos pusă în noi, în inima noastră, în conștiința noastră, înlăuntrul nostru, să vedem Schimbarea  la Față a Domnului Hristos care luminează mintea noastră. Deci lăuntrul nostru este luminat de prezența Domnului Hristos, în măsura în care avem inima curățită de patimi.

Să știți că nu a fost numai o singură schimbare la față, chiar atunci când Domnul Hristos a fost aici pe pământ. Pe lângă schimbarea la față de pe Muntele Taborului, a mai fost si schimbarea la față din Învierea Mântuitorului. Ziua Învierii a fost o zi de lumină, o zi în care oamenii L-au înțeles altfel pe Mântuitorul nostru decât ÎI înțeleseseră înainte de Înviere. Înălțarea la cer a Mântuitorului a fost și ea un fel de schimbare la față, și iarăși ucenicii L-au văzut altfel decât înainte de Înălțare, L-au văzut în lumina înălțării, a slavei Sale. Tot așa, există și o schimbare la față, în conștiința noastră: pe măsură ce înaintăm în curățirea sufletului, pe acea măsură înaintăm în cunoașterea măririi lui Dumnezeu.

La Schimbarea la Față se spune: „Schimbatu-Te-ai la față în munte, arătând ucenicilor Tăi mărirea Ta, pe cât li se putea” adică n-au văzut ucenicii mărirea Mântuitorului cât este ea. Asta pentru că nu se putea, mărirea fiind nemărginită, fiind și în lărgime, și în adâncime. Noi stăm în fața lui Hristos cum stăm în fața luminii: lumina ne învăluie, dar noi nu putem cunoaște esența luminii. Oamenii vorbesc despre lumină și spun despre lumină că e rezultatul unor fenomene, dar nu știe nimeni esența luminii. Tot așa e si cu slava Mântuitorului. Slava Mântuitorului e mult mai mare decât o poate omul înțelege, decât poate omul cuprinde. Fiecare dintre noi, așa cum cuprindem ceva din lumină, și-n adâncime, și-n lărgime, tot așa cuprindem și din schimbarea la față, din slava Mântuitorului, cât putem noi cuprinde. Ucenicii au cuprins cât au putut cuprinde (înțelege) ei. Avem fiecare dintre noi o anume măsură duhovnicească, iar creșterea ei este însuși sensul vieții creștine.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 174-175)

De la același autor

Ultimele din categorie