Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viața și dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existența noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole și încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent.

Totuși avem motive să ne și bucurăm. Viața ne dăruie o seamă de frumuseți care, dacă le știm culege, ne încântă ființa, învingem urâtul și poverile.

Iată zorile care se arată, cântecul luminii și al păsărilor începe, apele aleargă scânteind, mustește viața în tot locul. Omul bun muncește și se roagă. Cine a văzut un răsărit de soare în Piatra Craiului vrea să trăiască, să descopere sensul vieții. Doamne, și când se lasă noaptea, noaptea de basm a lui august, cântă tainele prin frunziș și plânge luna o dragoste neîmpărtășită!

Câtă frumusețe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă…

Cum să nu merite viața s-o trăiești, cum să n-aibă sens, dacă există florile? Iată rodul câmpului și al pomilor, iată copiii! Câte făpturi, atâtea minuni, atâtea îndemnuri. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înțeles cântecul trist al apelor nestatornice și n-a cunoscut bucuria propriilor sale depășiri nu găsește sens vieții, nici nu merită s-o trăiască.

Este în puterea noastră de a descoperi viața și sensul ei. Este în puterea noastră de a alege. Este în puterea noastră de a împodobi sufletul și a ne bucura. De ce atunci să dezertăm?

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 121-122)