Senzaţia de „gol” din timpul postului

Acest gol nu poate fi umplut cu mâncare sau cu alte lucruri naturale, pentru că în fiinţa lui e nemărginit. E acel spaţiu nemărginit care nu poate fi umplut decât de Cel Nemărginit.

Faptul e uşor de înţeles. Senzaţia de „gol” care cere să fie „umplut” nu vine de la golul real al stomacului care şi-a primit cele de care avea nevoie. E „golul sufle­tesc”, gol care se face simţit pe neaşteptate şi strigă să fie umplut în ciuda şi tocmai din pricina satis­facerii nevoii naturale.

Acest gol nu poate fi umplut cu mâncare sau cu alte lucruri naturale, pentru că în fiinţa lui e nemărginit. E acel spaţiu nemărginit care nu poate fi umplut decât de Cel Nemărginit. În străfunduri acest fapt este limpede pentru oricine, dar puţini au curajul să o recunoască faţă de sine sau faţă de ceilalţi.

Motivul neajutorării oamenilor care, ca în cazul bulimiei, arată o uimitoare tărie a voinţei stă aşadar în cele din urmă în absenţa motivaţiei. Cu alte cuvinte, lipseşte un motiv cu adevărat superior, o stea polară după care să ne putem orienta. Pentru cei mai mulţi nu merită să reziste. Scopul este fixat prea jos. Vidul interior propriu, aparenta lipsă de sens a vieţii nu pot revendica acea „forţare/ violentare de sine în toate”.

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 109)

De la același autor

Ultimele din categorie