„Singură smerenia”
„Smerenia te duce până la Dumnezeu și dragostea gustă din Dumnezeu!”
Unii Sfinți Părinți consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ați putea să ne spuneți care sunt criteriile de apreciere?
De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzați, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu și dragostea gustă din Dumnezeu!”. Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia, destul este smerenie. Singura cale este smerenia. Am fost prin Grecia la o mănăstire și o călugăriță m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Și am scris așa: „Singură smerenia”. Și a înțeles imediat – îi traducea cineva. Și a căzut imediat în genunchi. Căci și-a dat seama de importanța smereniei. Și ele știau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne ține cu dragostea Lui pe toți și lumea și firele de iarbă. S-a smerit Hristos și noi să nu fim smeriți? Ce ziceți?
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. I, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, p. 96)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro