A spune adevărul cu orice preț?

Sunt obligat să spun adevărul, dar nu tot adevărul şi nu oricui.

Sectantul B.: Dvs. aţi minţit va să zică la anchetă.

Generalul A. V.: Da.

Sectantul B.: Şi ziceţi că sunteţi creştin? Dvs. nu ştiţi că minciuna este interzisă de Dumnezeu?

Generalul A. V.: Ştiu. Dar nu pot aplica principiul jără discriminare. Sunt obligat să spun adevărul, dar nu tot adevărul şi nu oricui.

Sectantul B.: Ba da. Tot adevărul şi numai adevărul oricui. Minciuna ne este interzisă.

Generalul A.V.: Chiar dacă nenorocesc pe un altul?

Sectantul B.: Chiar.

Generalul A. V.: Nici ca să scap un om de persecuţii nedrepte?

Sectantul B.: Nici.

Generalul A. V.: Atunci prefer să iau asupră-mi un păcat şi să-l ispăşesc eu.

Sectantul B.: Asta-i de la diavol.

Generalul A. V.: Să-ţi spun o istorioară. Prietenul meu, inginerul Al. Ştef, avea o femeie de serviciu care era milenistă sau credincioasă sau nu ştiu exact ce, dar în tot cazul şi pentru nimic în lume n-ar fi spus o minciună. O femeie extrem de cinstită. Cînd d-na Ştef. era acasă şi suna la poarta cineva şi ea nu voia să primească (o chinuiau migrenele), ruga slujnica să spună că-i plecată. (Uitai să-ţi spui că locuinţa lor era in mijlocul unei grădini mari.) Credincioasa refuza categoric. Se năşteau situaţii neplăcute şi discuţii. Femeia, că nu minte. D-na Ştef. nu voia să o concedieze, deoarece era onestă şi vrednică. În cele din urmă au căzut la o învoială: femeia de serviciu mergea la poartă după ce stăpîna ei ieşea din casă şi se ducea în grădina din spate. Atunci slujnica era de acord să spună: „conița nu e în casă". Nedoritul oaspe nefiind atent la prepoziţie înţelegea acasă, ori credea că femeia de serviciu nu-i tare la gramatică - şi comedia lua sfîrşit. Ei, ia spune, plăcutu-ţi-a?

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 165)

De la același autor

Ultimele din categorie