Studiile și căsătoria

Cuvinte duhovnicești

Studiile și căsătoria

    • Studiile și căsătoria
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Este mai bine să termine o facultate sau să înveţe o meserie, pentru că i se poate ivi ceva în viaţă şi atunci îi vor trebui cele pe care le-a învăţat.

- Părinte, i-am spus unei tinere: „Dacă te gândeşti să te căsătoreşti, să nu mai studiezi”.

- Dar până ce se va căsători, ce va face? Va vinde caramele? Este mai bine să termine o facultate sau să înveţe o meserie, pentru că i se poate ivi ceva în viaţă şi atunci îi vor trebui cele pe care le-a învăţat. Odată, o tânără mi-a spus: „Mă gândesc la monahism, dar mereu îmi schimb părerea”. „În ce clasă eşti?” o întreb. „Sunt la liceu în clasa a zecea, îmi spune, dar nu vreau să studiez”. „Nu vrei să studiezi?” îi spun. „Atunci îi voi spune tatălui tău să-ţi cumpere nişte capre, să-ţi ia şi un câine ciobănesc care să le păzească, să-ţi dea şi un fluier cu care să cânţi, şi astfel să mergi cu ele la păscut. Aceasta îţi place? Caută să studiezi sau să înveţi o meserie”. „Atunci, Părinte, îmi spune, până ce mă voi hotărî ce să fac, să mă căsătoresc sau să devin monahie, să rămân în mănăstire ca să învăţ meşteşugul smereniei”. „Acest meşteşug îl poţi învăţa şi acasă, îi spun, dacă primeşti cu bucurie tot ceea ce îţi spun părinţii tăi. Termină mai întâi şcoala, dă examene pentru facultate şi când vei termina, vom vedea ce vei face”. „Dar nu-i mult cinci ani, Părinte, până ce mă voi hotărî?”. „Este mult, dar ce să facem, dacă încă nu te-ai «limpezit»?”. „Ce vină am eu că sunt nestatornică?” mă întreabă. „Nu ai nici o vină, dar deocamdată balanţa nu înclină nici într-o parte, nici în cealaltă”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 27-28)