A te pocăi înseamnă să-ți deschizi ochii pentru strălucirea dumnezeiască

Pocăința înseamnă să recunoști că Împărăția Cerurilor este în noi, lucrătoare printre noi. Numai în măsura în care acceptăm venirea acestei Împărății vor deveni toate noi pentru fiecare.

Caracterul pozitiv al pocăinței apare limpede în cuvintele profetului Isaia (9, 1) pe care Sfântul Evanghelist Matei le citează chiar înainte de chemarea la pocăință pe care ne-o face Hristos: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Acesta este contextul în care-Și lansează Domnul chemarea la pocăință: înaintea de a ne porunci să ne căim de păcatele noastre, ne anunță „marea Lumină” ce va străluci asupra celor ce se află în întuneric și venirea Împărăției Cerurilor.

Deci, pocăința este o iluminare, o trecere de la întuneric la lumină. A te pocăi înseamnă să-ți deschizi ochii pentru strălucirea dumnezeiască; nu să rămâi în tristețea apusului, ci să primești răsăritul. Eshatologic, pocăința este și o deschidere față de realitățile ultime ale veacului ce va să fie, care nu sunt numai viitoare, ci și deja prezente. Pocăința înseamnă să recunoști că Împărăția Cerurilor este în noi, lucrătoare printre noi. Numai în măsura în care acceptăm venirea acestei Împărății vor deveni toate noi pentru fiecare.

(Episcopul Kallistos WareÎmpărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 49)

De la același autor

Ultimele din categorie