Dacă vei zice, că între rudeniile cele după trup se află unire și împărtășire, într-o rădăcină și un sânge, care este de obște al tuturor, citește unirea pe care o pune Pavel între cei credincioși, „Că toți avem un Tată, pe Dumnezeu; o Mamă, Biserica; un Domn pe Hristos, o Credință”, care este o lumină mai presus de fire, căreia toți ne împărtășim și ne deosebim de toate națiile, o nădejde care este o moștenire a Slavei în care să fim toți un suflet și o inimă. Un Botez prin care ne-am născut toți fii prin înfiere a unuia și aceluiași Părinte, și suntem frați. O frâmântătură precum este sfânta dăruire a Trupului lui Hristos, prin care unire ne facem una cu Dânsul și ne împărtășim unui Duh, care este Preasfântul Duh, și care locuiește în toate sufletele credincioșilor prin credință și prin har și însuflețește și îi întărește pe toți în viața aceasta.

Și dacă mădularele trupului, deși au lucrări și chipuri deosebite, însă atât se iubesc unul pe altul, pentru că sunt insuflate de un suflet, câtă dragoste trebuie să aibă unii către alții, fiindcă toți sunt însuflețiți cu acest dumnezeiesc Duh care cu cât este mai nobil, cu atât are mai mare putere să lucreze unire, unde se află.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 295-296)