Pe lângă anotimpuri noi avem timpurile şi avem apoi zilele şi nopţile.

Fiecare cu frumuseţea lor. Ne învârtim aşa, ca într-o carte, şi desluşim numai bucurii. Exact aşa ca un tată care îi reprezintă copilului diverse mijloace de a-l distra, de a-i face bucurii. Exact aşa face Dumnezeu cu noi şi-i păcat că nu suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru, cum de altfel nici copilul nu este conştient de bucuriile pe care i le face tatăl sau mama. El crede că aşa trebuie să fie.

Abia atunci când nu mai are cine să-i facă bucurii, abia atunci începe să plângă: „Unde-i tata, unde-i mama?” Abia după ce tata şi mama s-au înstrăinat puţin.

(Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 24)