Viaţa şi rugăciunea

Cum nu-i viaţa cu zgomot, aşa nu trebuie să fie nici rugăciunea cu zgomot, ci trebuie să fie naturală, aşa cum e şi respiraţia, naturală. Deci, fără crispări şi fără altceva de felul acesta.

Să ştiţi că eu totdeauna am fost pentru echilibru, pentru o viaţă aşa cum se desfăşoară viaţa în natură, fără zgomot, chiar dacă există şi un zgomot pe care nu-l auzim, dar noi nu ştim de zgomotul acela decât în împrejurări unice. De pildă, se spune undeva că Sfânta Ecaterina de Sienna odată, într-o vedenie, şi-a pus urechea la picioarele Domnului Hristos, unde au fost rănile de la cuie, şi a întrebat-o Domnul Hristos ce aude. Şi ea a zis: „Aud o căldare, o căldare care fierbe”. Şi a tras Sfânta Ecaterina concluzia că ar fi iubirea care pulsează înăuntru. Zică cineva ce va vrea să zică, în realitate, circulaţia sanguină se desfăşoară cu un fel de zgomot. Eu am auzit în două cazuri, la oameni care fac dializă, un zgomot, ca şi cum ar curge un râu. Acum, viaţa e fără zgomot, pentru că noi nu auzim aceste lucruri decât în cazuri speciale. Deci, cum nu-i viaţa cu zgomot, aşa nu trebuie să fie nici rugăciunea cu zgomot, ci trebuie să fie naturală, aşa cum e şi respiraţia, naturală. Deci, fără crispări şi fără altceva de felul acesta.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 173)

De la același autor

Ultimele din categorie