Credinţa temătoare e credinţă fără valoare. Cuvântul temător e sunet sec. Hristos a vorbit ca unul ce are putere, nu în şoaptă precum fariseii şi păcătoşii. Cuvintele lui Hristos sunt ca nişte lumânări aprinse în întunericul acestei lumi. Cuvintele tuturor filosofilor s-au stins deja, ori se vor stinge. Chiar şi o adiere neînsemnată e în stare să le stingă. Dar nici pe pământ, nici în cosmos, nu se află vreo furtună care ar putea stinge lumina lui Hristos. De aceea, numai El a putut spune ceea ce, niciodată, nimeni altul dintre muritori nu a îndrăznit să spună: Cerul şi pământul vor trece iar cuvintele Mele nu vor trece.

Şi cu cât sunt furtunile mai puternice şi vânturile mai tari, cu atât mai limpede ard flăcările cuvintelor lui Hristos. De aceasta s-au încredinţat apostolii în furtuna de pe iezerul Ghennisaretului. Când s-a iscat dintr-o dată furtuna, s-a făcut atât de mare încât valurile intrau în corabie, şi atunci Andrei, înspăimântat, nu a strigat către Petru: „Frate Petre, scapă-mă!” Nici Filip nu l-a strigat pe Vartolomei în ajutor, nici Matei pe Tadeu. Ei ştiau că sunt oameni simpli, şi că puterea lor este nimic înaintea dezlănţuirii stihiilor naturii. Ci toţi, într-o clipă, şi-au îndreptat ochii spre El, spre Iisus, şi ca dintr-o singură gură au strigat către El: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim! Atunci El s-a sculat, şi a certat marea şi vântul: Taci, amuţeşte! – şi dintr-o dată s-a făcut o mare linişte. Şi ucenicii au văzut şi au ştiut că cuvintele lui Iisus nu sunt cuvintele unui om neputincios, ci cuvintele Dumnezeului cel Atotputernic.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 34)