În urmă cu 112 ani, în Tilișca Sibiului, vedea lumina zilei Dimitrie Trihenea, cel care, încă de la 13 ani, avea să-și afierosească viața slujirii lui Dumnezeu, prin nevoința monahală. Astfel, s-a făcut ca un „nou Avraam”, strămutându-se din meleagurile natale și venind în Sfântul Munte Athos. Despre hotărârea de a pleca la mănăstire, Părintele însuși îi mărturisea Părintelui Ioanichie Bălan: „Când aveam 12 ani am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mânăstirile. De altfel, am fost și dăruit de părinții mei, ca dar din partea lor, Maicii Domnului, ocrotitoarea Muntelui Athos. La etatea de 13 ani, adică în anul 1922, am plecat la Sfântul Munte, împreună cu tânărul Gheorghe Cornățan din comuna Vingard – Sibiu...”.

Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că Părintele Dometie este singurul monah român, din istoria recentă, care a fost Egumen la una dintre cele 20 de Mănăstiri din Muntele Athos.

Astfel, între 1965-1975, ca urmare a faptului că devenise cunoscut pentru aleasa sa viețuire duhovnicească, dar și pentru iscusința sa ca îndrumător de suflete, a fost chemat să primească egumenia la Mănăstirea bulgară Zografu.

Într-o notiță din timpul stăreției sale, Părintele Egumen Dometie amintește de o minune care s-a întâmplat în 27 iulie 1969: „La orele 3:30 a luat foc pădurea în deal, în dreptul pârâului Sotira, pe moșia Mănăstirii Vatoped și, cu toate că a fost mare distanța, de acolo focul se trage pe moșia Zografului. Am ieșit cu Icoana Maicii Domnului cu Părintele Trifon și Părintele Partenie și am înconjurat până unde am putut merge și, pe unde am trecut cu icoana, nu a mai trecut focul”. Din această întâmplare minunată remarcăm două aspecte: pe de o parte, permanenta sa raportare și nădejde la Dumnezeu, chiar dacă ispita părea a fi copleșitoare, iar pe de altă parte, evlavia pe care o avea la Maica Domnului, care i se arătase la 12 ani și datorită căreia a luat hotărârea de a se lepăda de sine și de lume.

În Patericul Athonit (p. 374) este un fragment în care se spune: „egumenul Mănăstirii bulgare Zografu a fost om cu viață sfântă. El avea înfățișare îngerească”. Nu este altul decât Egumenul Dometie Trihenea, cunoscut pentru înalta sa viețuire duhovnicească, dar și pentru că avea multe daruri pe care, oricât se silea să le ascundă, ele erau tot mai vizibile și mai simțite de către cei care îl căutau pentru sfat, pentru vindecare trupească și sufletească. Nu era cunoscut doar ca un mare duhovnic, sub epitrahilul căruia și-au mărturisit păcatele monahi români, greci și bulgari deopotrivă, ci și ca un iscusit tămăduitor trupesc, întrucât a vindecat multe boli cu ajutorul plantelor, pe care le cunoștea ca nimeni altul.

Cuviosul Dometie, egumenul cel smerit, poate fi socotit drept unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX din Sfântul Munte Athos, alături de Părintele Antipa Dinescu, Părintele Dionisie Ignat de la Colciu și Părintele Petroniu Tănase.

(Drd Sorin-Gabriel Pomană – Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” Sibiu)