Stareţul a ajuns la mănăstire obosit. Zguduiturile maşinii pe drumul cel greu şi plin de gropi de la Rovies până la mănăstire i-au pricinuit probleme la inimă, iar pe deasupra i s-a mai făcut şi rău în maşină. După ce a coborât din maşină, s-a închinat în biserică şi a urcat la chiliuţa sa.

Nu a apucat să-şi scoată rasa, că i-au şi bătut în uşă. Erau părinţii unui copil drăgălaş de cinci ani, care nu putea vorbi, îl duseseră mai întâi în Rusia, iar acum se întorceau din America, dar fără nici un rezultat. I-au explicat totul Părintelui Iacov şi l-au rugat pentru copil. Acela însă le-a spus:

- Dragii mei, acesta este un lucru simplu. Vom merge în biserică, vă veţi ruga şi voi, mă voi ruga şi eu, şi copilul va vorbi.

Aşa au şi făcut. S-au rugat, apoi Stareţul a făcut peste copil semnul crucii cu Capul Cuviosului David. După aceea copilul a ieşit să se joace în curte cu alţi copilaşi şi peste zece minute vorbea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 171)