Să luăm aminte la noi şi la trăirea noastră de aici. Să avem grijă să ne cunoaştem pe noi şi patimile cele ascunse care ne robesc, mai ales patimile sufleteşti. Să nu creadă cineva că dacă cu trupul nu a căzut în vreun păcat trupesc este curat înaintea lui Dumnezeu, căci numai dacă a privit cu poftă la vreo femeie este preadesfrânat (Matei 5, 28) şi numai dacă va urî pe fraţii săi, va fi socotit ca un ucigaş de oameni (I Ioan 3, 15). Legea veche a fost ca o coasă care a tăiat păcatul numai la suprafaţă, ca cel ce taie iarba, dar rădăcina ei o lasă în pământ. Mântuitorul Hristos n-a venit să strice legea, ci ca să o desăvârşească. În Legea veche zice: Să nu ucizi (Ieşirea 20, 13), iar în cea nouă zice: Cel ce urăşte pe fratele său este ucigaş de om (Ioan 3, 15). Acolo zice: Să nu desfrânezi (Ieşirea 20, 14), iar aici nici să nu te uiţi cu poftă la femeie (Matei 5, 28).

Dacă am avea toate faptele bune, şi cele sufleteşti şi cele trupeşti, iar de nu vom avea smerenie şi dragoste, aceasta este urâciune înaintea lui Dumnezeu, după cuvântul: Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima (Proverbe 16, 6). Aşadar, în zadar ne vom îngriji de curăţia cea trupească şi de toate faptele bune trupeşti, dacă inima nu o vom curăţi de mândrie, de ură, de viclenie, de necredinţă şi făţărnicie. Dacă nu ne vom sili să cerem ajutorul Preabunului Dumnezeu spre a ne curăţi inimile de patimile sufleteşti, ne vom făli numai cu frunzele faptelor bune, adică: postul, înfrânarea, fecioria, privegherea, metaniile, dar nu ne vom agonisi roadele Duhului, care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia şi celelalte (Galateni 5, 22-23). Iar la urmă ca smochinul cel neroditor vom fi blestemaţi (Matei 21, 19) de Dumnezeu, Care ne cere inima, zicându-ne: Dă-Mi, fiule, inima ta! (Proverbe 23, 25)

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 149)