Dacă copilul nu primeşte suficientă dragoste, sufletul lui se ofileşte

Dragostea nu este însă o emoţie confortabilă. Ea presupune grijă, răspundere, înţelepciune în relaţiile cu copilul. Ea este inseparabilă de severitate, exigenţă şi insistenţă în educarea lui. 

Dacă copilul nu primeşte suficientă dragoste, sufletul lui se ofileşte ca o plantă la întuneric. Apar aşa-numitele „deviaţii psihice”, dificultăţi de caracter şi defecte de personalitate, mergând până la boli psihice.

Egocentrismul nu este înnăscut la copil, aşa cum presupun numeroşi psihologi. Noi vedem că el este inerent copiilor lipsiţi de dragostea părintească şi care au trecut prin traume sufleteşti. Aceasta nu este o normă primordial inerentă omului, ci o boală, un defect de dezvoltare sufletească.

Egocentrismul trebuie deosebit de egoism. De obicei, se face legătura între egoism şi răsfăţ. Problema nu constă însă doar în răsfăţ. Răsfăţându-şi copiii, părinţii, în esenţă, nu îi iubesc destul. Este plăcut să-i aduci satisfacţie copilului îndeplinindu-i o poftă sau un capriciu, este neplăcut să îl pedepseşti, să manifeşti faţă de el severitate şi exigenţă. Reiese că răsfăţul copiilor exprimă tendinţa adulţilor spre emoţii plăcute şi spre evitarea dificultăţilor.

Dragostea nu este însă o emoţie confortabilă. Ea presupune grijă, răspundere, înţelepciune în relaţiile cu copilul. Ea este inseparabilă de severitate, exigenţă şi insistenţă în educarea lui. Răsfăţându-i pe copii, părinţii, în esenţă, nu se îngrijesc de dezvoltarea sufletească şi spirituală a copilului. Acesta recurge la satisfacerea neînfrânată a dorinţelor sale, şi ca urmare pentru el devine normă de viaţă satisfacerea lor neîngrădită, pe loc; copilul nu ţine cont de mijloacele şi de căile prin care îşi atinge scopurile, de oamenii din jur, de nevoile şi de dorinţele lor. Egoismul este obiceiul înrădăcinat de a trăi în primul rând pentru sine. El este legat de răsfăţ şi se manifestă prin lipsa iubirii faţă de oameni.

După cum am mai spus, egocentrismul are o altă origine şi caracteristicile lui psihologice sunt altele. El se exprimă printr-o percepţie deformată şi îngustată a lumii, a relaţiilor şi trăirilor omeneşti. Copiii egocentrici receptează lumea în diapazonul îngust al trăirilor lor negative, dureroase.

Treptele egocentrismului cresc de la simpla lipsă de receptivitate până la manifestări care ies din cadrul trăirilor dureroase ale copilului, cum ar fi deformarea perceptivă de tipul proiecţiei propriilor stări asupra altuia. Aici nu este vorba de copii răsfăţaţi, ci, dimpotrivă, de unii care adeseori sunt lipsiţi de grijă şi atenţie elementară. Cauza stării lor sufleteşti constă în preponderenţa trăirilor negative legate de atitudinea adulţilor faţă de ei. (Tamara Florenskaia)

(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 118-120)

Ultimele din categorie