E o problemă foarte serioasă, pentru că această despărțire a soților, problema divorțului, e foarte complexă. Biserica nu se substituie conștiinței omului și nu-l obligă pe om să facă ceea ce omul nu poate asuma. Și de aceea, atunci când se hotărăsc să divorțeze soții, biserica constată acest divorț. Nu binecuvântează divorțul și nu există divorț bisericesc, ci doar dezleagă în urma divorțului și încearcă să integreze oamenii în viața bisericii așa cum se poate.

Problema este că oamenii își pierd răbdarea, oamenii nu încearcă să înțeleagă ce înseamnă autentica viață de familie. Când doi oameni se căsătoresc, ei încep o viață nouă. Dar pentru a te naște la o viață nouă, trebuie să mori pentru viața cea veche. Problema celor care divorțează în general este că, s-au născut spre o viață nouă, de familie, dar au păstrat și viața cea veche. Au metehne, obiceiuri, atitudini pe care nu sunt capabili să le corecteze în contextul unei noi vieți. Și-atunci o vreme se înțeleg și când aderențele la aceste elemente ale vieții vechi se manifestă mai acid, ajung la neînțelegere și până la urmă la divorț. Eu cred însă că Dumnezeu poate să dea vindecare oricărei familii. Eu am văzut foarte mulți oameni care au ajuns la divorț, soț-soție și apoi s-au împăcat. Câtă vreme își făceau viața iad era de neasumat ceea ce trăiau ei, au divorțat și apoi și-au dat seama că au greșit și s-au împăcat din nou.

Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, biserica nu vă obligă să rămâneți împreună, dar vă atrage atenția că a divorța e un lucru care nu numai că se opune cuvântului pe care vi l-ați dat în fața lui Dumnezeu, dar lasă niște traume foarte greu de vindecat. Și copiii vor fi primii care vor suferi din cauza aceasta.

Dar soluția nu este să trăiți împreună cu copiii o viață de iad și de chin, ci să vă îndreptați dragostea față de copii. Nu e suficient să ziceți: „Nu divorțez pentru copii.”. Pentru că dacă omul spune așa, e mai grav, pentru că de fapt soții trăiesc unul față de altul o stare cu totul nepotrivită, o tensiune continuă și copiii tot traumatizați rămân. Mai bine ar fi să spun: „Da, rămân căsătorit/ă pentru copii și încerc să-mi regăsesc soțul pentru copii, încerc să văd că nu-i atât de rău cât mi-am închipuit eu că e”. Și-apoi să înțeleg că acești prunci nu puteau fi făcuți decât cu el. Dacă îmi iubesc copiii, nu pot să nu-mi iubesc și soțul, iar dacă nu-l iubesc, înseamnă că e ceva ce nu văd eu, pentru că l-am iubit odată. Nu ne-a obligat nimeni să ne căsătorim, sau dacă v-a obligat cineva, din acea căsătorie s-au născut copiii pe care îi iubiți și de dragul lor ar trebui să vă depășiți această neputință.

Cu alte cuvinte, a face voia lui Dumnezeu în astfel de situații, nu înseamnă a trăi frustrată într-o relație de căsătorie și a te schingiui trăind lângă un om pe care nu-l mai poți suporta, ci tocmai să înveți să-l suporți, să te bucuri de tatăl copiilor sau să încerci să-l ajuți să se îndrepte, să devină ceea ce ți-ai dori să fie.

E un lucru foarte important să înțelegem această perspectivă și eu cred că orice familie poate fi vindecată dacă cei doi încearcă să nu mai trăiască voia lor, ci voia celuilalt. În Taina Nunții cerem de la Dumnezeu ca să-i unească într-un gând. Divorțul e atunci când n-a avut loc această unire într-un gând și fiecare trage în partea lui. Să știți că nu-i prea târziu. Am văzut oameni în vârstă care se redescoperă și se împacă și ajung să aibă bătrâneți liniștite. Mai liniștite decât tinerețile.