Acest avva Theofil arhiepiscopul s-a dus odată la Schit. Și adunându-și frații, au zis lui avva Pamvo: zi vreun cuvânt episcopului, ca să se folosească. Zis-a lor bătrânul: dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească.

Același avva Theofil zicea: ce fel de frică și cutremur și nevoie avem să vedem, când sufletul se desparte de trup! Că vine la noi oaste și putere de la stăpânirile cele potrivnice, stăpânii întunericului, stăpânitorii vicleșugului și începătoriile și stăpâniile, duhurile răutății și că într-un chip de judecată îl țin pe suflet, aducând asupra-i toate păcatele lui cele întru știință și cele întru neștiință, de la tinerețe până la vârsta în care a răposat. Deci, stau pârându-l de toate cele făcute de dânsul. Ce fel dar, de cutremur socotești că are sufletul în ceasul acela, până ce va ieși hotărârea și i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, până ce va vedea ce sfârșit va lua el. Și iarăși dumnezeieștile puteri stau în preajma feței celor potrivnici și ele aducând cele bune ale lui. Ia seama dar, ca sufletul stând în mijioc, cu multă frică și cutremur stă, până ce judecata lui va lua hotărâre de la Dreptul Judecător. Și de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se răpește de la dânșii și de aceea fără de grijă este, sau mai bine să zic, locuiește după cum este scris: precum ai celor ce se veselesc tuturor le este locașul la Tine. (Psalm 85, 7) Atunci se împlinesc cele scrise: au fugit durerea, întristarea și suspinarea. (Isaia XXXV, 10 și 51, 11) Atunci scăpând, se duce la acea bucurie și slavă negrăită, în care se va și așeza. Iar de se va afla că a trăit cu lenevire, aude glasul cel prea înfricoșat: să fie ridicat cel necredincios, ca să nu vadă slava Domnului. (Isaia XXVII, 10) Atunci îl apuca pe dânsul zi de urgie, zi de necaz și de nevoie, zi de întuneric și de beznă, dându-se la întunericul cel mai din afară și în focul cel veșnic osândindu-se, în veci, fără de sfârșit se va munci. Atunci unde e fala lumii? Unde slava cea deșartă? Unde desfătarea? Unde răsfățarea? Unde nălucirea? Unde odihna? Unde lauda? Unde banii? Unde neamul cel mare? Unde Tatăl? Unde mama? Unde fratele? Cine dîntr-aceștia va putea să scoată pe cel ce se arde în foc și este ținut de muncile cele amare? Acestea fiindcă așa vor să se facă, ce fel trebuie să fim noi în petreceri bune și cu dreapta credință? Ce fel de dragoste suntem datori să ne agonisim? Ce fel de viață? Ce fel de petrecere? Ce fel de drum? Ce fel de luare aminte? Ce fel de rugăciune? Ce fel de îngrijire? Că acestea zice, așteptând, să ne silim a ne afla Lui nespurcați și neintinați cu pace (ii Petru, III, 14), ca sa ne învrednicim a-L auzi pe Dânsul, zicând: veniți binecuvântații părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii (Mat XXV, 34) în vecii vecilor, Amin.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 98-99)