O cale de a ajunge în duh este tăcerea. Avem mare nevoie să învăţăm tăcerea ca lucrare a minţii. Că mult mai vorbim! Vorbim, vorbim...dar de ascultat nu ne ascultăm nici pe noi, nici pe cei din jur şi, în orice caz, nu-L ascultăm pe Dumnezeu.  Cred că Părintele Rafail spunea odată că omul tot cere, cere, cere şi Dumnezeu zice: „Eu aş vrea să-i răspund dar dacă el nu tace deloc, ca să-i pot răspunde... cum să intervin?”.

Să tăcem. Să ne facem nişte „insule de tăcere” în timpul zilei. Să intrăm în pielea noastră, pur şi simplu, şi să tăcem. Adică să nu mai vorbim nici cu buzele şi nici cu gândurile. Gânduri vor veni şi vor pleca, dar ne putem uita la ele ca la nişte muşte care zboară pe lângă noi... Dacă devin obraznice să le alungăm cu gândul la Dumnezeu. Cu rugăciunea.

Un mod de a tăcea şi de a nu ne împrăştia este de a da atenţie unor mişcări ale trupului nostru. De exemplu, respiraţia sau bătăile inimii, dacă ni le auzim. Mai nou este chiar o metodă, o terapie, care-i scoate pe oameni clin obsesii şl din situaţii de criză emoţională, ajutându-i să se concentreze pe o senzaţie fizică pentru că nu putem fi atenţi la două lucruri în acelaşi timp. Când simţim ceva, noi nu mai putem să gândim, nu?

Dar, pentru noi, credincioşii, cea mai bună metodă şi singura este rugăciunea însoţită de atenţie. Or, atenţia noastră este bolnavă, este împrăştiată. Avem nevoie să o vindecăm, să o cultivăm. Altfel, ne putem ruga mult, dar fără nici un folos. Unul din motivele pentru care nu ne bucurăm în rugăciune este că o începem prost. La Sfânta Liturghie învăţăm începutul bun: „Cu pace să ne rugăm!”. Da, cu pace să ne rugăm. Şi dacă nu avem pace s-o cerem de la Dumnezeu pentm că e primul dar pe care ni-l dă Duhul Său Cel Sfânt. Prin acest dar ieşim din vâltoarea simţămintelor, emoţiilor şi gândurilor noastre şi intrăm în pacea duhului nostru. Să o cerem înainte de orice rugăciune sau slujire a Domnului: „Doamne, dă-mi pacea Ta!”. Ne ajută mult şi o bună aşezare a trupului într-o poziţie adecvată rugăciunii care ne ajută să stăm liniştiţi şi cu drag înaintea Domnului.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 23)