Dacă țin post doar prima săptămână din Postul Mare, mă pot împărtăși?

Întreabă preotul

Dacă țin post doar prima săptămână din Postul Mare, mă pot împărtăși?

Lili
întreabă:

Dacă țin post doar prima săptămână din Postul Mare, mă pot împărtăși? Mulțumesc! Doamne ajută!

pr Andrei Atudori a răspuns:
14 Martie 2016

Doamne ajută!

Lili, există două răspunsuri la întrebarea ta. Un răspuns general și unul particular.

În mod general, da. Cineva s-ar putea împărtăși dacă postește doar prima săptămână dintr-un post.

Dacă tu personal poți face acest lucru, nu știu! Teoretic da, însă numai duhovnicul tău poate să îți spună ce să faci din acest punct de vedere. De ce spun „teoretic”? Pentru că o astfel de decizie a duhovnicului trebuie să țină cont de foarte multe aspecte. 

De exemplu, duhovnicul, cunoscându-te, ar trebui te să știe răspunsul la întrebări precum: Ce vârstă ai? În ce context trăiești? Poți sau nu să postești mai mult? Dacă nu, de ce? Dacă da, de ce nu postești mai mult? Cât de des te spovedești și te împărtășești? Obișnuiești să ții posturile? Postești miercuri și vineri în timpul anului? Ce canon de rugăciune ai? Cât de des participi la Sfânta Liturghie? Toate acestea și multe altele sunt „variabile” pe care duhovnicul trebuie să le ia în calcul.

De ce îți spun toate acestea? Pentru ca să înțelegi că viața duhovnicească nu este o piață, iar Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie nu sunt „produse” pe care le „plătim” prin zile de post. Postesc una, trei, șapte sau patruzeci de zile și gata, mi-am făcut datoria și sunt „bun” de împărtășit.

Cineva poate să postească numai o zi și să se împărtășească, iar altcineva să postească patruzeci de zile și să nu se împărtășească. Fiecare om e unic, iar viața lui duhovnicească trebuie privită cu mult discernământ. De aceea, este foarte important duhovnciul!

Prin urmare, răspunsul final și valabil strict pentru tine, la această întrebare, îl poți primi numai de la părintele tău duhovnic, cu care te îndemn să te sfătuiești și să faci după cum îți va spune.

Să ai un post cu mult folos duhovnicesc!

pr. Andrei

Georgeta Belcota a răspuns:
19 Martie 2016

DOAMNE AJUTA si va doresc UN POST cu folos in acest PASTI.,.MI-a placut foarte mult raspunsul la aceasta intrebaresi cred ca este foarte explicativ si aproape complect

Balazs Iosif a răspuns:
20 Martie 2016

Eu am 66 de ani. Sunt am mai multe afectiuni. Nu ca nu aș putea postii dar ma afecteaza medicamentele. Sunt scutit de post? Cu drag, Iosif!

Ungureanu MIHAIL Adeodatus a răspuns:
18 Februarie 2017

Sfanta Impartasanie nu se da in functie de post, ci in functie de pregatirea si dragostea pe care o ai fata de Hristos.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: