Mă numesc Elena Vascan, am vârsta de 51 de ani. Scriu aceste rânduri pentru a-I mulţumi bunului Dumnezeu că exist şi câtorva persoane care au fost alături de mine atunci când am trecut prin cea mai grea perioadă din viaţa mea.

Aceşti oameni, cărora le mulţumesc tot restul vieţii mele, sunt:  

- cei din familia mea,

- câteva rude care m-au susţinut material şi moral,

- prof. dr. Irinel Popescu, Dr. Teoharie Marinescu,

- ieromonahul Sava de la mănăstirea Radu Vodă din Bucuresti.

Pe scurt, pot spun că, în vara anului 2006, am fost nevoită să mă internez datorită faptului că pier­deam în greutate, astfel, a trebuit să caut cauza.

După câteva investigaţii am fost sfătuită să fiu operată la stomac, lucru care s-a si întâmplat pe 6 sep­tembrie 2006. Operaţia a fost făcută la Bucureşti, la spitalul Fundeni. După operaţie, familia a fost anun­ţată de către profesor că am neoplasm (cancer) gradul 3, fază destul de avansată a bolii, fără ca eu să ştiu, aflând apoi pe parcursul tratamentului.

Pot spune că eu, până atunci, nu am rostit cu­vântul cancer. Am refuzat să cred ca am aşa ceva. Tot timpulmi-am zis: "Dintr-o simplă raceala poţi muri sau nu, aşa si de cancer poţi muri sau nu, totul depin­de de tine". Am convingerea că trebuie să ai, mai ales în astfel de momente, o gândire optimistă, să ai rabdare. În sine, răbdarea este o virtute pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu.

Acum e momentul să spun că am primit o educaţie spirituală de la fiica mea, Nicoleta. La îndemnul ei am ajuns la parintele caruia îi mulţumesc tot timpul.

Pot spune că am ascultat în totalitate îndrumările medicului. Am făcut chimioterapie (citostatice), radioterapie - tratament foarte greu de suportat, dar tot timpul mi-am zis: "Trebuie să fie bine".

Aproape de fiecare dată când începeam tratamentul, timp de 10 luni, treceam pe la parintele S. pentru spovedanie. Foarte uimită eram când primeam telefon de la parintele S. Mă întreba ce fac şi dacă mă ţin de rugăciune, căci dumnealui se roagă în continu­are pentru mine. Ce spuneţi?! Mai rar aşa preot, să se intereseze de sănătatea oamenilor, lucru pe care me­dicii îl fac foarte rar, cu mici excepţii.

La 6 luni după operaţie, suparare mare!!! La examenul tomografic au aparut la stomac caţiva gangli­oni. Am venit plângând la parintele S. Şi ce credeţi că mi-a zis??? "Aşa cum au apărut ganglionii, pot să şi dispară", lucru care s-a şi întâmplat.

În luna mai 2007, la îndemnul fiicei mele, Nicoleta, am mers în Grecia, pe insula Eghina. Acolo se află moaştele Sfântului Nectarie. Pot spune că a fost destul de greu să ajungem acolo (atât fizic, cat şi ma­terial), dar am reuşit. Când am ajuns, surpriză mare!!! "Raiul pe pământ". Vă doresc să ajungeţi acolo. Aşa cum poate bine ştiţi, Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiţi şi cei mai căutaţi sfinţi de către toţi credincioşii, Foarte mulţi oameni care au venit de-a lungul vremii să se închine la sfintele moaşte aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina au plecat vindecaţi sufleteşte şi trupeşte. Acelaşi lucru s-a întamplat şi cu mine.

Ajungând în ţară, la Bucuresti, am mers direct la clinică pentru a-mi continua tratamentul. Surpriză însă, doctorul care mă supraveghea din punct de ve­dere medical a spus să oprim tratamentul deoarece sunt "clinic sănătoasă".

Aşadar, Îi mulţumesc încă o dată bunului Dumnezeu că exist, îi mulţumesc fiicei mele Nicoleta căm-a îndrumat să merg la mănăstirea Radu Vodă, unde, datorită părintelui S. am învăţat că trebuie să accept situatia aşa cum este, căci prin rugăciune totul poate reveni la normal, lucru care s-a întâmplat şi în cazul meu.

(Elena Vascan)

(Sfântul Nectarie. Minuni în România, Editura Egimeniţa, pp. 16-18)