Tinerii sunt orientați nu spre familie, ci spre satisfacerea propriilor necesități. La noi a venit din Occident cu o întârziere de douăzeci de ani revoluția sexuală (cam prin anii '90), iar acum a venit de acolo cu o întârziere de douăzeci de ani această orientare nu spre familie (care e pentru toată viața și cu copii), ci spre unirea economică. Acum, chiar dacă familia există, este construită adeseori pe baza unei relații de parteneriat economic. De obicei, în interiorul unei asemenea familii există relații contractuale foarte ample.

Acum, tinerii nu au disponibilitatea de a se dedica copiilor, tovarășului de viață. Ei năzuiesc să îsi construiască o viață foarte comodă, foarte confortabilă, cu numeroase posibilități de autodezvoltare, studii, călătorii.

Generația care iese acum în arena reproductivă stă prost cu slujirea și dăruirea. Înainte de a face un copil, ei calculează cu mare atenție bugetul. Pentru ei e vorba de un proiect de investiție pe termen lung, în care propriile necesități trebuie să fie limitate cât mai puțin, iar copilului să i se ofere posibilități cât mai mari. Aflându-se abia în stadiul planificării sarcinii, părinții realizează, pe de o parte, cât de multe le vor fi obligațiile, iar pe de alta, în ce măsură vor fi satisfăcute propriile lor necesități. Acestea nu sunt neapărat egoiste, ci mai degrabă necesități de autodezvoltare.

Această situație poate fi privită dintr-o perspectivă pozitivă, fiindcă părinții de acum chiar sunt mult mai conștienți – însă aceasta este o conștientizare cu caracter prognostic, orientată spre o viață așa cum și-o imaginează omul. „Viața mea este o linie ascendentă. Eu pun osul, muncesc, mă dezvolt, calitatea vieții mele e tot mai bună.” Această poziție e foarte vulnerabilă, fiindcă nu ia în considerare nici un fel de încercare – nici un fel de problemă cu sănătatea, nici un fel de criză interioară și exterioară.

Tinerii sunt, în principiu, orientați spre o maturizare prelungită, până la vârsta de treizeci de ani, când încă mai pot să studieze, să călătorească, să aibă relații care nu împovărează, ci inspiră, în care doar primesc sau în care există un anumit schimb reciproc, dar în care nu trebuie „să își poarte poverile unul altuia”, să rezolve problemele celuilalt. Foarte frecvent, tinerii se întâlnesc vreme îndelungată, fiecare plătindu-și separat consumația la terasă și separat cheltuielile cu vacanța.” Acestea sunt relații foarte distante. Să te duci la casa de vacanță a părinților celuilalt ca să sapi grădina – de asta nici nu poate fi vorba.

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 19-20)