Nona era creștină evlavioasă, iar Grigorie ipsistarian, se aflau în două lumi sufletești diferite, fapt care o făcea pe Nona să se mâhnească mult și să se necăjească în fiecare zi. N-a deznădăjduit însă, ci a alergat la Atotputernicul Dumnezeu, rugându-L cu credință și lacrimi să facă și această minune, ca soțul ei să cunoască adevărul, să se boteze și să devină mădular viu al Sfintei Biserici. Astfel, a jertfit multe ceasuri rugăciunii, întotdeauna cu aceeași cerere fierbinte pentru mântuirea soțului ei.

S-a rugat cu lacrimi pe care Domnul le-a văzut, dar a lăsat încă o bucată de vreme lipsită de rod rugăciunea ei fierbinte. A dorit ca roaba Lui credincioasă să se lupte mai mult pentru a primi o răsplată mai mare. Nona se ostenea adeseori ca să-l lumineze pe soțul ei eretic prin lumina izbăvitoare a lui lisus Hristos și să-l smulgă din înșelăciunea și întunericul credinței celei rele a Ipsistarienilor. Prin cuvinte convingătoare și blânde, dar înainte de toate prin exemplul ei bun, s-a străduit să-l aducă la Hristos pe tovarășul ei de viață.

Credincioasa Nona s-a rugat fierbinte, a lăcrimat și a plâns, pentru împlinirea acestui mare scop. Însă n-a văzut împlinindu-se imediat ceea ce dorea. Deci a trebuit să rabde și să aștepte. N-a dorit niciodată să strice căsătoria, de vreme ce soțul ei era înțelept, pașnic și cu bune intenții. În marea ei încercare a întărit-o mult cuvântul inspirat de Dumnezeu al Sfântului Apostol Pavel: „Și o femeie, dacă are bărbat necredincios, și el binevoiește să locuiască cu ea, să nu-și lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă, și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios" (I Corinteni 7, 13-14). Nu s-ar fi despărțit niciodată de soțul ei, ci ar fi făcut tot ceea ce i-ar fi stat în putință ca să se mântuiască și el.

Astfel, prin exemplul ei, Nona le întărește pe toate soțiile credincioase care se confruntă cu aceeași problemă acută și se luptă pentru întoarcerea soților lor înșelați la credința în lisus Hristos, sau pentru izbăvirea acestora de păcatele grele. Femeile evlavioase trebuie să lupte cu toată râvna inimii lor, să se roage cu lacrimi pentru mântuirea sufletelor soților, de care sunt legați pe viață prin Taina Sfintei Cununii.

O astfel de strădanie cu desăvârșire bineplăcută lui Dumnezeu și înaltă nu va rămâne nerăsplătită. Deci, femeile să-și facă datoria, iar darul și rodirea cea bună a strădaniilor lor s-o lase pe seama lui Dumnezeu. Și cu siguranță vor birui, așa cum a biruit și Nona.

(Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele eroine ale Sfintilor Trei Ierarhi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 101-104)