De vreme ce Dumnezeu a cunoscut mai dinainte, ca Atotcunoscător, căderea omului, pentru ce nu l-a făcut în așa fel încât să nu cadă în cursa satanei și să păcătuiască?

Întrebarea aceasta pare, la prima vedere, deșteaptă și frumoasă! Dar în realitate, acesta constituie un sofism și încă unul neînțelept. Fiindcă intră în contradicție cu însăși firea și anulează menirea omului. Mai mult decât atât, insultă înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu pentru om. Și iată explicația!

În mod sigur, Dumnezeu putea, ca un Atotputernic, să-l facă pe om în așa fel încât să respingă din prima orice eventuală înșelare și nereușită a lui. Și astfel să fie evitate toate nenorocirile de după căderea lui. Într-un asemenea caz, omul ar fi trebuit să fie lipsit de cele două însușiri fundamentale cu care a fost înzestrat și care distingeau personalitatea lui. Unul se referă la rațiunea lui, și celălalt la libertatea lui. Fiindcă rolul hotărâtor în căderea lui Adam l-au jucat atât rațiunea lui, cât și libertatea lui. Cu alte cuvinte, niciun pericol al lepădării dumnezeieștii porunci nu ar fi existat, dacă omul nu era făcut după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu ar fi fost persoană, nici om, și atunci toate ar fi decurs normal. Da, dar fără rațiune, fără minte și libertate, omul nu ar fi fost cu nimic diferit de animale. În mod sigur. Dar animale, Dumnezeu crease multe. Și desigur mult mai puternice și mai rezistente decât omul. Și în comparație cu multe animale, omul, zice Sfântul Vasile, este dezavantajat cât privește puterea și rezistența mușchilor. Și, adaugă, este superior tuturor celorlalte ființe din lumea naturală și tuturor animalelor „prin diferența rațiunii și a libertății, adică prin darul dumnezeiesc al după chipului”[1]. Prin urmare, la ce ar fi folosit plăsmuirea omului ca un animal lipsit de rațiune și neliber?

Vedem, așadar, cât de mult raționamentele noastre cu privire la acest subiect sunt și nefolositoare și păguboase și, de ce nu, chiar spurcate.  

(Nikos Nikolaidis, De ce moartea și starea dincolo de mormânt?, Editura Obștea creștin ortodoxă „Lydia”, Cipru, 2016)

[1] Patrologia Greacă 30, 13.