Uite, ca să mă înțelegeți, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Și după nuntă Ioana a trecut la bucătărie și Nicu s-a dus la lucru. Și fata a afumat mâncarea. „Auleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învățat?».” Ea, conștiincioasă mititica. Și a venit Nicu: „Dragă Nicule, iartă-mă, am afumat mâncarea!”. „Lasă, dragă, nu mă interesează! Dar, de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesa pe mine!”.

O să ne întrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am făcut și v-am înzestrat cu atâtea haruri, cu pază mare, îngeri păzitori. Cerurile erau în mâna voastră. Dumnezei după har puteați să fiți, de ce nu vă gândeați și la Mine? De ce vă împrăștiați? De ce la lucrurile lumii vă gândeați și la Mine nu?”.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 70)