Să încercăm să înţelegem de ce nu ne face Dumnezeu puternici dintr-o dată, de ce ne lasă să fim tot aşa de neputincioşi şi slabi şi după ce venim la El şi primim harul. Asta este chiar lecţia pe care avem nevoie s-o înţelegem: Dumnezeu nu voieşte să facă din noi oameni puternici, sau supraoameni, ci dumnezei! Şi asta se face când şi numai dacă omul se leapădă de sine, cel ce „vrea să poată toate după bunul său plac” şi se îmbracă în Cel ce spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni” şi „fără Mine nu puteţi face nimic!”.

Tot ce face omul fără Dumnezeu este chiar esenţa căderii, acea autonomie mutilată. Da, Dumnezeu l-a făcut pe om autonom, dar era o autonomie întemeiată în har, adică în Dumnezeu. Autonomia fără acest temei este moarte.

Aşadar, acceptă-ţi neputinţa şi ia aminte la cuvântul Apostolului: „Când sunt slab, atunci sunt tare”! Aşa, şi numai aşa, îi faci loc Lui, Viaţa ta şi Bucuria ta şi rostul tău în tine şi, prin tine, în lumea asta!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 57)