Dacă înaintăm în viaţa duhovnicească şi în ce măsură, Dumnezeu nu ne lasă să ne dăm seama. De ce? Ca să nu cădem în slava deşartă, mama tuturor relelor. Necunoscând înaintarea noastră, păstrăm smerenia mântuitoare şi teama sfântă care înnoiesc neîncetat zelul nostru duhovnicesc şi ne zic: „Nimic n-ai reuşit încă!” şi ne îndeamnă: „Pune început!” Aceasta este legea vieţii duhovniceşti: în fiecare zi să punem început lucrării virtuţii, în fiecare zi să mărim frica de Dumnezeu, dându-le uitării pe toate celelalte, în afară de păcatele noastre, pentru care trebuie să ne pocăim întotdeauna.

Greutăţile pe care le întâlnim în calea noastră spre desăvârşirea duhovnicească, osteneala, golul sufletesc, diferitele piedici, sunt accidentale şi vremelnice. Să nu le dăm nici o importanţă! Mult mai puternică decât orice greutate este convingerea că mergem spre mântuire şi că mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu ne sunt suficiente. Nu ne rămâne decât să ne luptăm cu stăruinţă şi cu sufletul plin de nădejdea cea bună în mila Domnului.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 129)