Şi el le-a împărţit averea.Fiul este la fel de nerăbdător, pe cât este Tatăl de blând. El s-a plictisit de viața dusă pe lângă tatăl său și, pentru că nu putea scurta viața tatălui, face astfel încât să primească partea sa de avere mai devreme. El nu s-a mulțumit să se bucure de avere împreună cu tatăl și, de aceea, a meritat să piardă vrednicia de a fi numit fiu.

Dar să facem câteva analize. Ce motiv l-a adus pe fiu să facă aceasta? Ce cutezanță a stârnit în fiu această uimitoare dorință? Pentru ce a făcut aceasta? Lămurit, Tatăl din ceruri nu poate fi mărginit de nimic, ori țărmuit vreodată sau stârpit de vreo putere a morții. Fiul nu a putut aștepta moartea tatălui său pentru a moșteni averea și, de aceea, a nutrit dorința de a căpăta cele spre desfătarea sa prin dărnicia tatălui, cât acesta era încă în viață. Din bunătatea tatălui, reiese că greșeala fiului a fost batjocura adresată tatălui prin cererea care a avut-o față de el.

(Petru Hrisologul, Predica 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)