Mie mi-a spus cineva că nu putem boteza copiii pentru că n-au conștiință. Conștiința nu este niciodată măsura propriei noastre măsuri. Noi nu ne botezăm în apa lu’ mama și-a lu’ tata. Nu zicem crezul lu’ tata. Zicem Crezul Bisericii! Dacă vrem să fim uniți. Dacă nu – bine, pa! Ne ține cineva?

Am și eu câte o tanti de asta așa, foarte sclifoteșită, care vine și zice: „Părinte, dar îl botezați în apă?!”. Zic: „Coca Cola n-am!” „Și dați cu ulei?” „No, o șaorma, ceva...” Nu-ți convine, te duci la alt sector. Asta e! În schimb, eu știu așa: „Cel ce nu se naște din apă și din Duh nu intră în Împărăția Cerurilor!”. Și asta nu-i pe certificat de garanție. Adică nu ne naștem și primim un certificat pe care scrie: „Prin prezenta, se adeverește că eu, îngerul păzitor, aduc la cunoștința părinților că acest copil va prinde vârsta la care să înceapă să creadă el că le știe pe toate și să-și aleagă religia”.

Noi nu ne naștem nici cu piese de schimb, nici cu certificat de garanție. Atunci, ca să evităm urcarea pe rampă și alunecarea de pe ea, omorâm moartea, care indiferent de vârstă, este un act obiectiv. Subiectivă este doar asumarea omorârii morții.

(Părintele Constantin Necula, Bucuria darului, Editura Agnos, Sibiu, 2017, pp. 85-86)