Omul a primit la început mișcarea liberă și nesilită în toate cele ce le are de făcut. Dar prin amăgirile dracului a fost dus fără minte spre cele ce nu se cuveneau și spre neascultarea lipsită de orice rațiune. De aceea a fost osândit la moarte și la stricăciune, Dumnezeu prevăzând, precum socotesc, folosul din acestea. Căci odată întors omul spre păcat, și îmbolnăvindu-se firea lui de patimi, răul a devenit pe pământ la fel de neîntrerupt ca și în duhurile necurate. De aceea s-a inventat cu folos moartea trupului, care nu duce omul la pieirea totală, ci mai degrabă la înnoirea lui și, ca să spunem așa, a păstrat vasul neciobit într-un anumit timp pentru o refacere.

Creatorul n-a ignorat că se va întâmpla omului aceasta într-un anumit timp, dar a știut și că odată cu înlăturarea aceasta și de înlăturarea celor necuvenite și de desființarea stricăciunii și de readucerea lui la starea cea bună și de primirea de către el a bunătăților de la început.

Căci a știut că va trimite la o anumită vreme în chip omenesc pe Fiul Său care va muri pentru noi și va desființa stăpânirea morții, ca să domnească și peste morți și peste vii. Căci ce? Dacă n-au crezut toți, mulțimea numărului celor mântuiți fiind mai mare, va copleși numărul celor pierduți și va împuțina durerea.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 14-15)