Îi aud pe unii vorbind: de ce să se pomenească la slujbe numele morţilor şi ale viilor? Dumnezeu, Care este atotcunoscător, cunoaşte sigur şi acest nume, El cunoaşte nevoile fiecăruia. Cei ce vorbesc aşa uită sau nu cunosc însemnătatea rugăciunii, nu ştiu ce importanţă are un cuvânt spus din inimă, uită că dreptatea şi mila lui Dumnezeu pot fi înduplecate dacă ne rugăm din inimă; cu rugăciunea pe care Domnul a dat-o şi morţilor, şi viilor, în calitatea lor de mădulare ale trupului unic al Bisericii. Unii ca aceştia nu ştiu că şi „Biserica celor întâi născuţi care sunt scrişi în ceruri” (Evrei 12, 23) necontenit se roagă lui Dumnezeu pentru noi, din dragoste, şi o face pomenind înaintea lui Dumnezeu pe rând numele oamenilor care li se roagă. Noi îi pomenim pe ei, ei ne pomenesc pe noi. Iar cine nu-şi pomeneşte cu dragoste semenii în rugăciuni, nici el nu va fi pomenit, nu se va învrednici de pomenire. Într-o rugăciune, un singur cuvânt de dragoste şi de credinţă, mult înseamnă. „Mult poate rugăciunea stăruitoare a drepţilor” (Iacov 5, 16). 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 393)