Ce este slujba Utreniei?
Utrenia este slujba în care credincioșii înalță, îndată după trezirea din somn, primele gânduri către Dumnezeu, aducându-I mulțumire pentru odihna cu pace din noaptea trecută și cerându-I ajutorul pentru trăirea creștinească a zilei care începe.
Utrenia este a patra dintre cele șapte laude bisericești săvârșite pe durata unei zile liturgice. Cuvântul Utrenie, folosit de obicei în limba noastră pentru desemnarea acestui serviciu divin, este de origine slavonă şi înseamnă slujbă de dimineaţă. Se mai întrebuințează termenii de origine latinească: mânecat, mânecândă, mânecare sau Laude (pentru că una din părțile cele mai importante ale acestei slujbe o alcătuiesc psalmii de laudă).
Tema de fond a Utreniei cuprinde recunoștința pentru faptul că Dumnezeu ne-a permis să ne trezim din somn (stare asemănătoare cu moartea), invocarea milei Sale asupra celor ce îl laudă și implorarea binecuvântării Sale asupra activității zilei care începe. Cu alte cuvinte, Utrenia este slujba în care credincioșii înalță, îndată după trezirea din somn, primele gânduri către Dumnezeu, aducându-I mulțumire pentru odihna cu pace din noaptea trecută și cerându-I ajutorul pentru trăirea creștinească a zilei care începe.
Utrenia ne aduce aminte de Pătimirile îndurate de Mântuitorul, de la miezul nopții până la ziuă, adică ducerea Lui de la Ana la Caiafa. De asemenea, ne aduce aminte și de cele două mari evenimente din viața Sa, întâmplate spre ziuă - adică de Nașterea și Învierea Lui.
Ascultă aici cântările Utreniei.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro