Explicaţi sensul cuvintelor: „De la prietenie la iubire este sau un pas, sau o prăpastie.” Ce aţi alege: o căsătorie bazată pe atracţie fizică sau una morală, spirituală?

Aş alege o căsătorie bazată pe atracţie fizică, urmată de o atracţie moral-religioasă. Problema cu pasul (că este un pas, sau o prăpastie) este următoarea: noi trebuie să ne prezentăm precum suntem. Trebuie să nu ne prefacem şi mai ales să nu ne ascundem. Ori noi ce facem? Ne punem masca continuu. De aceea românul şi zice vorba: „Sită nouă”. Această mască nu trebuie să existe la creştini.

Vă dau un exemplu de cum am fost eu dedublat. După ce m-am căsătorit, m-am dus la socrul meu care făcea un gard şi eu am luat tesla şi cuiele să-l ajut şi asta a fost odată. Altă dată, m-am dus şi i-am mai făcut ceva. Altă dată m-am dus şi n-am mai făcut nimic. Aveam de scris, de citit, mai şi dormeam, iar la un moment dat soacra mea mă întreabă: „Să nu te superi, dar cum se explică că atunci ai făcut atâtea ... şi acum...?” Și i-am spus: „Sită nouă”, iar ea a înţeles proverbul.

Deci, trebuie să înţelegem și să ne prezentăm aşa cum suntem de la început. Că mai facem o glumă, că încercăm să explicăm stările noastre, e ceva. Dar nu trebuie să fii foarte pus la punct până în căsătorie şi abia apoi să-ţi arăţi adevărata faţă. Ţi-o arăţi de la început, căci cine te iubeşte, te iubeşte cu starea aceea în care tu eşti şi pe care o ai.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 48-49)