Cauza principală a divorţului este lipsa de credinţă în Dumnezeu. În ochii multora, căsătoria e un simplu contract civil. Când locuieşti într-o locuinţă şi nu-ţi mai place, desfaci contractul şi pleci. Aşa a ajuns căsătoria în ochii multora!

O altă cauză puternică este păcatul desfrâului care distruge, ca rugina, temelia vieţii de familie. Când începi să iubeşti o altă persoană şi o altă casă şi te simţi mai bine în ea decât în casa ta, ai pornit pe drumul pierzării.

Lăcomia e un alt izvor otrăvitor, căci multe familii se întemeiază pe interese materiale şi nu pe iubire şi pe potrivirea firilor: aici, de multe ori, greşesc părinţii. Pe cei tineri nu i-a unit Dumnezeu, ci bogăţia. Mai sunt şi alte multe cauze.

Taina Sfintei căsătorii e atât de veche, ca neamul omenesc ‒ apărând odată cu omul. În Rai, a zis Dumnezeu lui Adam: „Nu e bine să fie omul singur pe pământ” (Facere 2, 18). Aceste cuvinte nu se referă numai la bărbat, ci şi la femeie. Dacă în Rai a considerat Dumnezeu că nu e bine să fie omul singur, ce să zicem de cei de pe pământ? Aceasta o simte cel mai mult cel care a rămas văduv.

Dumnezeu a creat familia sub formă monogamă. Lumea păgână a ajuns la familia poligamă. În vremurile când credinţa în popor slăbeşte, lumea ajunge tot la o formă de viaţă păgână, care duce cu paşi repezi la divorţ sau la concubinaj.

În numele Sfintei noastre Biserici, vă rog, salvaţi viaţa familiei, pentru binele neamului, pentru fericirea noastră, şi cea vremelnică şi cea veşnică. Credeţi în Dumnezeu, în poruncile Lui, fiţi siguri că divorţul e o nenorocire, e un rău osândit de Cel de Sus!

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 161)