Aspecte introductive

Cea dintâi duminică din Post ne invită să medităm la o chemare cu mesaj subtil. A lui Filip și Natanael. Prologul ioaneic, menit a reliefa divinitatea Fiului și deoființimea lui cu Tatăl, e urmat apoi de o trecere în revistă a Înaintemergătorului și a activității sale. Apoi, inspiratul narator prezintă debutul activității pământești a lui Hristos. Între pasajele definitorii pentru acest aspect se numără și o dublă chemare. A lui Filip și Natanael. 

Stereotipul

Originar din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru, cel dintâi devine discipol imediat. I se spune: „urmează-Mi” și se conformează. Ține, însă, să nu fie singur în procesul de ucenicie. Vorbește despre Mesia și lui Natanael. Modul în care-l prezintă e important în contextul de față: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”. El reușește, astfel, să-L plaseze în raport de continuitate cu Legea și așteptările ei. În același timp, îl localizează și geografic. Prin prisma originii. Doar că, în mintea colegului său, locul cu pricina se suprapune cu niscaiva stereotipii negative. „Din Nazaret poate fi ceva bun?”, se întreabă el. Răspunsul e simplu și dezarmant: „Vino şi vezi”.

Întâlnirea și chemarea

Ca urmare a solicitării, Natanael pleacă să-L cunoască personal pe cel adus în discuție. E întâmpinat de acesta, cu un mesaj care-l flatează: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”. Întrebat de unde îl cunoaște, primește un răspuns care aduce cu sine convertirea la statutul de discipol. Îl văzuse sub smochin înainte de dialogul cu Filip. Nu știm exact ce a generat reacția atât de spontană, urmată de mărturisire în cazul lui. Căci, nou-invitatul propovăduitor exclamă spontan: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”. I se promit, însă, revelații mai mari și mai intense. Nazarineanul ține chiar să facă referire la una dintre ele: „Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Ce-i drept, caracterul ei eshatologic o transformă în ceva ce, dincolo de rezonanța poetică, se proiectează într-un viitor cam îndepărtat pentru orizonturile celor două personaje importante ale narațiunii pe care o avem în vedere. Și totuși... A nu se uita că, în relația cu Hristos, aspecte aflate dincolo de fruntariile acestei lumi contează cu adevărat. 

În loc de concluzii

Pericopa pe care o avem în vedere poate fi, apodictic, lecturată în multe chipuri. Vorbește despre aspecte care mai de care mai interesante și mai complexe. Ține să arate că stereotipurile pot constitui blocaje în cunoașterea celuilalt și învățarea de la el. Evidențiază totodată faptul că, Hristos nu se cramponează în preconcepții inutile. Pentru el contează sufletul. Aspecte precum originea, ori statutul sunt irelevante. În plus, Domnul e capabil să vină El în întâmpinarea celuilalt. Să spargă gheața. Așa cum doar Dânsul știe. Discret, dar ferm. E important ca, precum în inima lui Natanael, să nu lăsăm vicleșugul să se strecoare. De restul, se ocupă Iisus. Îndrăzniți!