În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul Care Se numește Iisus a făcut tină, a uns ochii mei și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. Deci, iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau Cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui? Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! și s-a închinat Lui. (Ioan 9, 1-38)

Minunea vindecării orbului din naștere face subiectul unui capitol aproape integral din Evanghelia după Ioan, fiind cauza discuției Domnului cu iudeii, tematizată în Evangheliile zilelor de joi, vineri și sâmbătă din săptămâna tocmai încheiată. Această inversiune în ordinea citirii Scripturilor este motivată de faptul că Părinții Bisericii au rânduit ca la duminici să se citească textele cele mai importante. Însă e greu să fie considerată o vindecare mai importantă decât altele. De aceea este de urmărit ce o face atât de specială.

Iisus întâlnește în apropiere de intrarea în templu un orb care cerșea, unul printre alți mulți care trăiau din mila pelerinilor. Acesta însă nu se îmbolnăvise cândva în viața lui, așa cum fusese slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, cel pomenit acum două duminici, ci se născuse deja cu un beteșug. De aceea ucenicii Îl întreabă pe Domnul dacă el a greșit (ceea ce ar fi fost imposibil, fiindcă normal ar avea loc mai întâi păcatul și apoi pedeapsa, nu invers) sau părinții lui (ceea ce ar însemna că fiii ar trebui să suporte păcatele părinților, oferind o perspectivă problematică etic, deși explicații – chiar și biblice – ar fi de găsit). Dar Hristos răspunde că nici o variantă nu se aplică la orbul dinaintea lor: acest handicap din naștere are ca scop revelarea, prin el, a lucrării lui Dumnezeu. Este ciudat cum s-ar putea oglindi Dumnezeu tocmai într-o imperfecțiune omenească, aceasta putând fi lesne interpretată ca o neputință ori ca o rea-voință a Creatorului în raport cu creația Sa. Imediat după această explicație, Iisus completează spunând că trebuie să lucreze cât timp e lumină, fiindcă pe noapte nu poate lucra nimeni. Desigur, nu se referă la ciclul zi-noapte, ci la lucrarea dumnezeiască, necesară a se face cât timp cei din jur o pot vedea și îi pot înțelege sensul.

După acest dialog cu ucenicii, Domnul nu mai zăbovește să îl întrebe pe orb dacă vrea vindecare, așa cum făcuse cu slăbănogul de la Vitezda sau cu alții. În schimb face un lucru considerat astăzi ușor reprobabil: scuipă pe pământ și din puținul nămol rezultat unge ochii orbului, ca și cum Creatorul Însuși completează creația imperfectă, ca și cum ar face din pământ doi ochi și i-ar adăuga lui Adam cel de la începutul lumii, ca unei păpuși din lut. Apoi se adresează orbului, trimițându-l la altă scăldătoare, a Siloamului, situată în partea opusă Vitezdei, adică în sudul extrem al cetății. Probabil nu este întâmplător că „Siloam” se traduce prin „cel trimis”. Iar trimisul merge acolo pentru a se spăla, probabil chiar singur. Este de știut că drumul nu era scurt și nici ușor, ci cobora o pantă destul de mare. Se poate însă ca orbului să îi fi fost familiară calea. Sau poate vedea cu puterea dumnezeiască: Hristos tocmai spusese că El este Lumina lumii.

Întors înapoi de la ascultarea impusă, orbul vede iar cei din jur constată vindecarea, deși unii răuvoitori cred că el ar fi nu același, acum vindecat, ci un om care i-ar semăna. Slăbănogul de la Vitezda Îl văzuse pe Iisus în momentul vindecării sale, în schimb cel vindecat de orbire, nu avea cum să-L vadă până a se spăla. Și totuși, fiind întrebat cine e autorul minunii, slăbănogul nu știe cine l-a vindecat, în schimb orbul tămăduit Îl știe deja pe binefăcător și Îl numește „Omul Iisus”. Urmează apoi aceeași cleveteală binecunoscută: unii pun la îndoială buna cuviință a lui Iisus, fiindcă a vindecat sâmbăta. Purtat încolo și încoace, întrebat de mai multe ori, „descusut” despre cum, ce fel, când s-a făcut minunea, întrebat ca în zilele noastre de reporteri „ce părere aveți despre aceasta?”, nevăzătorul vindecat e considerat șarlatan, așa încât sunt aduși la un moment dat chiar și părinții lui ca să dea mărturie despre cele întâmplate. Totul se desfășoară întocmai ca o investigație TV în vederea identificării unei fapte suspecte. De frică, părinții nu spun decât că fiul lor s-a născut orb și nu adaugă mai nimic, ba chiar îi întorc pe „reporteri” la fiul lor care poate răspunde singur, că e major. Cine ar fi lăudat fapta „ilegală” a lui Iisus ar fi fost dat afară din sinagogă, ar fi fost exclus din comunitate. Azi nu ar fi chiar grav, oricum mulți oameni se retrag ei înșiși din Biserică sau alteori nu au mai nimic în comun cu ea. Atunci însă, excluderea din sinagogă coincidea cu marginalizarea socială. Astfel, investigația revine asupra celui vindecat care refuză cu încăpățânare să vorbească de rău pe binefăcătorul lui. Se opune ipotezei fără acoperire că Iisus ar fi păcătos, „că doar știm noi, nu respectă sabatul”. El spune ferm că nu stă să judece pe vindecător de e păcătos sau nu, ci doar atât confirmă, că era orb și acum vede. De restul concluziilor se pot ocupa și spectatorii. Și, de ce nu, „tele”-spectatorii, adică noi, cei ce urmărim de la distanță, după două mii de ani. Eroul fără voie al povestirii îi întreabă ușor ironic pe cei ce îl chestionează dacă nu cumva cauza insistenței lor este aceea că poate vor să se facă ucenicii lui Iisus. Dar ei îl insultă, afirmând că au deja învățător pe Moise, prin care vorbise Dumnezeu. La aceasta cel vindecat le răspunde cu înțelepciunea celui ce are o vedere duhovnicească: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Și noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.” Aceste cuvinte nu prea par să vină din gura unui cerșetor anonim, ci de la cineva care a reflectat bine ce spune. E o mărturisire de credință că minuni de felul acestei vindecări nu se fac prin scamatorii, ci exclusiv cu ajutor divin. De altfel nici până azi, când tehnologia medicală a avansat extrem de mult, nu se poate face încă transplant de ochi.

Ca urmare a mărturisirii, cel vindecat e alungat din templu, dar e găsit de Iisus în afara lui. Prin comparație, slăbănogul vindecat la Vitezda e găsit de Iisus tocmai în templu, acolo unde acesta Îi mulțumea lui Dumnezeu. Acum însă chiar Iisus Îl caută pe cel exclus din comunitate și abia acum, în momentul deznodământului, îi cercetează credința pentru a-l primi în Templul cel veșnic, întru Sine. Iar orbul care s-a dovedit mult mai văzător decât cei născuți cu vedere, Îl vede pe Fiul lui Dumnezeu, Îl mărturisește și I se închină. Acesta e modul în care el dă slavă lui Dumnezeu, și nu așa cum i se ceruse, renegând pe Cel ce i-a făcut bine. Orbii văd. Iar cei ce văd, nu mai văd, sau cum spune Domnul Iisus în debutul Evangheliei din joia ce tocmai a trecut: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi”.