Bucură-te de boală, fie că e spre îndreptarea ta, fie ce e dovada iubirii lui Dumnezeu, vrând să te facă şi mai bun. Numai bucurându-te de ea, îţi e de folos: în primul caz eliberându-te de păcat prin pocăinţă, în al doilea sporind prin ea. Dar e mai bine să nu te socoteşti fără păcat.

O boală e de la Dumnezeu când omul n-a ajuns în ea printr-o patimă şi nu întreţine patima: de pe urma lăcomiei de mâncare, a desfrâului, a beţiei. O astfel de boală nu dă loc războiului, nemulţumirii, revoltei, supărării etc.

De-ţi vine vreo boală şi vreun necaz, nu te descuraja, ci mulţumeşte lui Dumnezeu că aceasta te face să te rogi şi mai mult lui şi să nu-ţi pui nădejdea în puterile tale. Cu cât simţi mai mult slăbiciunile tale, cu atât te vei apropia mai mult de Dumnezeu, punându-ţi nădejdea în El.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, I, Editura Doxologia, p. 184)