Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se adresează. Răspunsul este: Fă un efort continuu să-ți cunoști copilul. Află mai multe despre el, acordă-i atenție, ascultă-l și întreabă-l regulat ce mai face. Cei mai mulți dintre noi întâi reacționează impulsiv și apoi întreabă care era problema. Ceea ce nu dă roade niciodată. Deși copiii, de obicei, nu cunosc motivația comportamentelor lor, faptul că-i întrebi le arată că îți pasă și că îi respecți și îi va ajuta să dezvolte obiceiul de a căuta să afle ce anume se întâmplă cu ei.

Vorbește și cu alți părinți. Vorbește cu specialiști. Citește despre etapa de dezvoltare în care se află copilul tău și despre cum se manifestă temperamentul lui. Nu numai că vei învăța multe, dar vei conștientiza și cât este de „normal” copilul tău.

Vorbește cu părinții tăi pentru a medita asupra propriei tale copilării. Copiii adesea duc același gen de lupte pe care le-au dus mamele și tații lor când erau mici. Temperamentul se transmite genetic. Un tată a venit într-o zi preocupat de faptul că fiul său, Peter, nu avea deloc prieteni și i-a spus tatălui său că nu îi place la școală. Tatăl mi s-a plâns despre profesorii insensibili ai acestuia și despre colegii lui răutăcioși.

Mi-a mai spus că profesorii l-au informat că Peter vorbește cu voce tare in timpul orei, spune lucruri urâte, și că nu face nici un efort să se apropie de ceilalți copii. L-am întrebat pe tată ce-și mai amintește despre cum era el însuși în clasa a șaptea, iar el mi-a spus imediat:

- Nu aveam prieteni. Nu știam cum să mă raportez la ceilalți copii.

Nu a făcut legătura dintre cele două situații, așa că l-am întrebat dacă observă că și Peter se luptă cu aceleași probleme. Când a făcut legătura, s-a liniștit imediat și a spus că o să-l ajute pe Peter să descopere cum să devină un prieten bun.

Observați tiparele recurente ale comportamentelor nedorite. Cele mai mari provocări pentru noi sunt acele lucruri pe care copiii noștri le tot repetă. Poate într-un fel Dumnezeu îngăduie ca lupta să continue până când descoperim cum anume să reacționăm adecvat. Dacă acordăm timp observării și reflecției asupra comportamentelor recurente. Acest lucru poate scoate la lumină care este problema de fapt și ne va permite să găsim răspunsul adecvat.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 92-94)

Îți mai recomandăm și: Copilul are un comportament urât? Să căutăm și să tratăm cauza!

Să facem diferența între comportamentul urât al copilului și eticheta de „copil rău”​