Respectând copiii, cinstim Chipul lui Hristos

Nu am defăima niciodată o icoană, şi, cu toate acestea, când ne înfuriem, când îi atacăm, îi criticăm, îi insultăm sau îi maimuţărim pe copiii noştri, profanăm icoana lui Hristos. Nu ne închinăm de fapt ca la icoane nici când suntem îngăduitori sau când acceptăm orice dorinţe ale copiilor, cedând la orice pretenţii ale lor. Atunci ne închi­năm la ei, la copii, nu la Hristos – un lucru la fel de di­structiv.

Să fii părinte bun înseamnă să creşti copii care se privesc pe ei înşişi şi pe ceilalţi ca pe nişte icoane ale lui Hristos. Aceasta este adevărata stimă de sine. Kassiani îşi va însuşi această imagine de sine dacă eu o cinstesc ca pe o icoană a lui Hristos chiar când stă cocoţată pe masă. Pe Kassiani o cinstesc purtându-mă respectuos faţă de ea şi faţă de ceea ce învaţă ea chiar când sunt strict cu privire la regula noas­tră de a nu sta cocoţat pe masă. Ea ştia că la noi nu se stă pe masă, aşa încât a-i spune ceea ce ştie deja îi insultă inteli­genţa.

Este evident că era vorba şi despre altceva, dar pentru moment era important ca părinte să fac paşi în direcţia obiectivului meu pe termen lung: să o învăţ pe fiica mea că este un chip al lui Hristos, purtându-mă cu ea ca atare, chiar şi atunci când stă cocoţată pe masa din sufragerie. Nu am defăima niciodată o icoană, şi, cu toate acestea, când ne înfuriem, când îi atacăm, îi criticăm, îi insultăm sau îi maimuţărim pe copiii noştri, profanăm icoana lui Hristos. Nu ne închinăm de fapt ca la icoane nici când suntem îngăduitori sau când acceptăm orice dorinţe ale copiilor, cedând la orice pretenţii ale lor. Atunci ne închi­năm la ei, la copii, nu la Hristos – un lucru la fel de di­structiv.

Aş fi preamărit icoana lui Kassiani însăşi dacă aş fi lăsat-o să stea pe masă pur şi sim­plu pentru că aşa îi venise ei. Preamărim icoana, şi nu pe Creator dacă noi cedăm dorinţelor pe care le au copiii, în­tr-un mod care nu le este de folos. Biserica ne-a descoperit că trebuie să cinstim icoanele, ceea ce, pentru creşterea co­piilor, înseamnă să îi respectăm, stabilind totodată limite clare în ceea ce îi priveşte.

Cinstim în copiii noştri chipul lui Hristos dacă îi respectăm ca persoane, stabilind totodată limite de comun acord cu ei.

Mi s-a întâmplat ca nişte „chipuri ale lui Hristos” sa îmi răspundă obraznic, să se strâmbe sau să-mi pună auto­ritatea sub semnul întrebării, să deseneze pe pereţi sau sa facă vreo criză de nervi. Nici unul dintre aceste comporta­mente nu este acceptabil, însă nu schimbă faptul (un fapt pe care vrem să îl ştie şi copiii noştri) că ei sunt chipuri ale lui Hristos – icoane ale lui Hristos. Nu-i putem învăţa acest lucru decât aşa: purtându-ne cu ei cum am face-o cu nişte icoane, cinstindu-i şi când nu se poartă frumos în aceeaşi măsură în care o facem şi când se poartă aşa cum se cuvine.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, p. 41-43)

De la același autor

Ultimele din categorie