Să nu-mi spună cineva că nu trebuie să-i învăţăm pe copii să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Şi nu numai că ar trebui să ne îngrijim de aceasta, ci să facem mai mult de atât: aceasta să fie grija noastră principală. Nu vă spun că ar trebui să-i îndepărtăm de alte ştiinţe, precum nu vă îndemn nici pe voi să nu vă ocupaţi şi cu alte treburi obşteşti, ci cred că ar fi mai corect ca, din cele şapte zile, una să fie închinată lui Dumnezeu. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu găsiţi în aceasta o piedică pentru studiu sau pentru oricare altă ocupaţie. Iar când e vorba de a-i învăţa ceva folositor pentru suflet, numiţi aceasta pierdere de timp.

Cum deci să nu atrageţi asupra voastră mânia lui Dumnezeu, când îi învăţaţi pe copii orice, pentru toate găsiţi timp, pe când a-i învăţa cuvântul lui Dumnezeu o luaţi ca pe un lucru plictisitor şi nelalocul lui! Nu, fraţilor! Anume aceasta este vârsta potrivită, când are cea mai mare nevoie de astfel de lecţii. La vârsta aceasta fragedă, copilul prinde repede tot ce i se spune şi ca o pecete se întipăreşte pe sufletul lui tot ce aude. Iar cu acestea viaţa lui se înclină sau spre păcat sau spre virtute. De aceea, dacă îl vom feri de la început şi la timp de păcat, mai târziu aceasta se va transforma la el în obişnuinţă şi nu va accepta ca atât de uşor să lunece spre rău, pentru că obişnuinţa îl va atrage spre fapte bune.

(Pr. Evgheni Şestun – Familia ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 109 – 110)