Viața monahală din România avea să fie zguduită din temelii de emiterea de către comuniști a Decretului 410 din 1959, prin care călugării care nu aveau 50 de ani erau siliți să se întoarcă la viața civilă. Sfătuit de părintele Cleopa să-și părăsească bordeiul, ca nu cumva să fie descoperit și apoi arestat, părintele Proclu a primit binecuvântarea de a se retrage la marginea satului său natal, Mitocu Bălan. Acolo, pe un teren moștenit de la părinți, și-a construit o căsuță mică în care a viețuit până la sfârșitul vieții sale pământești. 

Însă anii de prigoană comunistă au fost ani grei, cu multe încercări. În simplitatea lui candidă, părintele Proclu aducea sătenilor slăbiți în credință, spre audiție, casete cu predicile părintelui Cleopa, astfel încât aceștia să nu se piardă sub tăvălugul ateismului. La puțin timp, a fost denunțat și Securitatea a dispus urmărirea și arestarea lui. 

Chemat la Piatra Neamț pentru interogatoriu, a fost găsit vinovat față de orânduirea comunistă și pe numele lui s-a emis un mandat de arestare. În cele din urmă, a fost lăsat să se întoarcă la căsuța în care se liniștea cu rugăciunea, datorită intervenției unui cunoscut care a mijlocit pentru eliberarea lui la Securitatea din București.