Și cum voi spune răutatea lor? Că neputând să-i biruiască pe drepți, aduc lor înălțare cu mintea și prin această înălțare îl batjocoresc pe monah, prefăcându-se în îngeri de lumină și vai, vai, că și în Însuși Domnul se prefac, înșelându-i pe drepți, prin făgăduințele cerești, ca lucrători ai poruncilor și ai voii lui Dumnezeu, pentru ca, dacă ar putea, și prin aceasta să doboare sufletul monahului.

Dar dacă sufletul priveghează către Domnul, va recunoaște degrab în felurite chipuri răutatea și felurimea prearelei lor închipuiri. Căci demonul nu poate suferi cugetul monahului aplecat spre multă cercetare. Căci de la sine, în privegherea duhului căutând cuvinte negrăite, aceștia îndată în chip nevăzut se preschimbă de la necurățiile lor. Și uneori, înspăimântând pe monahul neexperimentat, înfricoșează sufletul și, prin frică, îi stăpânesc mintea și îi înmoaie mâinile, ca să nu ducă la frunte pecetea Sfintei Cruci. Dar când monahul cheamă la priveghere numele lui Hristos și Îl numește cu osteneală, trudindu-se cu trupul, prin însemnarea frunții cu semnul Sfintei Cruci, atunci dintr-o dată risipește arzând toată truda taberelor demonice, fiindcă se împlinește ceea ce s-a scris: „Domnul sprijină pe toți cei care cad și îndreaptă pe cei gârboviți”. Demonii nu se opresc numai la o singură vedere, ci fiecare are încercarea prin propriile răutăți de către demonul cel începător al răutății.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 60-61)