— Care este deosebirea dintre ascultarea pe care o fac monahii și ascultarea mirenilor de duhovnic?

— Monahii își permit o ascultare absolută. Monahul nu are nici o îndatorire față de alți oameni, ci doar față de duhovnicul său și de obștea sa. El își poate permite această nebunie în Duhul Sfânt: să aibă ascultare absolută. Mireanul trăiește în alte condiții. Sfera, societatea în care trăiește el este plină de imprevizibil. El nu știe unde va merge mâine și dacă va merge, cine va fi acolo, cine va veni la el în ospeție și așa mai departe. (...)

Dar ascultarea, repet, înainte de a fi o îndeplinire a unei porunci, executarea unui fapt, este o stare prin care noi ajungem la smerenie. Mireanul trebuie să își taie voia înaintea aproapelui său, căutând să aducă bucurie și să odihnească pe cel care i-o cere, în măsura în care nu calcă poruncile lui Hristos. Așa că, să tindem spre această stare, când voința noastră o punem întotdeauna după voința celuilalt, adică nu caut ale mele, ci ale aproapelui, cum zice și Apostolul Pavel. „Mergem cu tramvaiul la teatru sau mergem pe jos?” Eu vreau să merg cu tramvaiul, dar celălalt îmi spune că demult n-a mai ieșit la o plimbare și ar vrea să mergem pe jos. Tu renunți îndată la dorința ta și mergi pe jos, pentru că el vrea așa, chiar dacă tu ai fi vrut foarte mult să mergi cu tramvaiul. Aceasta este ascultarea pe care o face mireanul. Asta e ascultare, asta e dragoste!

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 13-15)